Gabriela Firea vine în sprijinul copiilor din familii sărace: Construim 150 de centre de zi , 19 iunie 2023 Gabriela Firea a anunțat un nou sprijin pentru copiii din familii sărace. Ministrul Familiei a făcut referire, în context, la proiectul realizării celor 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace, finanțat cu 50 de milioane de euro prin PNRR. „Sprijin pentru copiii din familii sărace! Construim 150 de centre de zi unde oferim mese calde, rechizite, sprijin pentru teme copiilor din comunitățile vulnerabile. Am închis apelul pentru cererile de finanțare și avem un număr record de dosare depuse de autoritățile locale care vor să obțină fonduri”, a spus ministrul Familiei. Gabriela Firea a explicat și care va fi procedura referitoare la acest proiect care vine în sprijinul celor mici. „În perioada următoare acestea (n.r. dosarele) vor fi analizate și, în cel mai scurt timp, dorim să venim și cu decontările pentru crearea centrelor de zi. În aceste centre de zi, copiii vin prin dorința părinților. Părinții îi înscriu”, a subliniat Gabriela Firea. Comunicate noi Stiri
Diana Șoșoacă explică prezența sa la Ambasada Rusiei de la București: „Am căutat România dodoloață” 13 noiembrie 2022 „Sunt un demnitar al statului roman si primesc invitatii la receptii. Oriunde sunt invitata, ma duc. Asa cum as vrea si eu sa ii intreb pe demnitari ce cauta la Ambasada Austriei in conditiile in care aceasta ne-a luat gazele, ne-a luat padurile. Am cautat Romania dodoloata. Imi vreau teritoriile… Read More
Cum a ajuns să fie vânat de Moscova omul care i-a scris discursurile lui Vladimir Putin 25 martie 2023 Poliția rusă l-a plasat pe o listă de suspecți urmăriți penal pe Abbas Gallyamov, care timp de câțiva ani a fost autor al discursurilor lui Vladimir Putin, scrie The Guardian, citând Associated Press. Este cel mai recent pas al Kremlinului în mișcarea de represiune împotriva disidenței. Read More
Românii nu mai fac față ratelor la bancă: „Am început creditul în februarie 2022 cu 1.550 lei, iar astăzi am ajuns la 2.576”. Cu cât vor crește în 2023 31 decembrie 20224 ianuarie 2023 Anul 2023 va aduce rate mai mari pentru creditele în lei cu dobândă variabilă. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor, aplicabil pentru primul trimestru din anul viitor, va fi de 5,71%, față de 4,06% cât a fost în ultimele luni din acest an. Românii sunt îngrijorați că nu vor reuși… Read More