Ghidul pacientului COVID-19: Ce faci din momentul în care ai simptome sau ai intrat în contact cu o persoană infectată până la vindecare sau externarea din spital. Întreaga procedură, pas cu pas , 12 ianuarie 2022 Ce faci dacă ai simptome de COVID-19 sau ai intrat în contact cu o persoană infectată? Unde te adresezi, unde te poți testa, inclusiv gratuit, ce se întâmplă când ajungi la medic sau la spital, ce investigații ți se fac pentru diagnostic, în ce condiții se impune izolarea, cu tratament vei primi? Care sunt criteriile în baza cărora medicii vor lua decizia să fii internat sau să te poți trata acasă? Toată procedura, pas cu pas, de la suspiciunea de infectare și până la vindecare sau externarea din spital, acolo unde este cazul, se regăsește într-un Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial. Comunicate noi Stiri
Se interzice fumatul! Țigările nu vor mai putea fi cumpărate legal în curând 9 decembrie 2021 Se propune ca pentru realizarea acestui plan să fie crescută vârsta legală pentru fumat în fiecare an. „Aceasta este o zi istorică pentru sănătatea poporului nostru”, a declarat ministrul asociat al sănătății, dr. Ayesha Verrall. Guvernul a anunțat creșterea vârstei legale pentru fumat dar și alte măsuri în încercarea de… Read More
Socialiștii Europeni, al doilea cel mai mare grup din Parlamentul European, salută decizia CCR: „Procesului democratic trebuie să fie ferit de influențe din afara țării” 6 decembrie 2024 Anularea rezulatului primului tur al alegerilor prezidențiale este justificată întrucât serviciile de informații au detectat o influență rusească masivă asupra alegerilor prin intermediul rețelelor sociale, argumentează Partidul Socialiștilor Europeni într-un mesaj pe Facebook. „PES salută… Read More
Un judecător respinge garanția de 100 de milioane de dolari adusă de Trump pentru a acoperi o parte din amenda pentru fraudă 29 februarie 2024 Un judecător din New York a respins miercuri o ofertă de garanţie de 100 de milioane de dolari adusă de Donald Trump pentru a acoperi mai puţin de o treime din amenda pentru fraudă financiară din cadrul imperiului său imobiliar la care a fost condamnat la mijlocul lui februarie, notează… Read More