Ghidul suprem pentru a cumpăra cămăși pentru bărbați potrivite , 21 august 2024 Cămășile pentru bărbați sunt piatra de temelie a garderobei oricărui gentleman, așa că găsirea mărimii și a potrivirii perfecte este cheia pentru a o cumpăra pe cea ideală pentru tine. Iată cum să o adaugi pe cea potrivită printre hainele pentru bărbați din dulapul tău. Comunicate noi Stiri
Unde a fost tăiat un porc de 500 de kilograme, conform tradiției de Ignat. „Am obţinut: tobă, cârnaţi, sângerete plus slănină” 20 decembrie 2024 Tradiția de Ignat este păstrată cu sfințenie în multe zone ale României, unde obiceiurile sunt respectate până în cele mai mici detalii. În fiecare an, pe 20 decembrie, oamenii se pregătesc pentru sacrificarea porcului, iar acest obicei este privit ca o necesitate ritualică. Read More
Un pianist și un patron al unui magazin de piese auto, în Consiliul de Administrație al unor spitale: „Sunt sute de astfel de situaţii” 14 decembrie 2021 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că a descoperit ”sute de situaţii” în care persoane care nu au nicio treabă cu sistemul de sănătate sunt reprezentanţii ministerului în Consiliile de Administraţia ale unor spitale. ”Probabil că făcea parte din strategia de depolitizare”, a transmis ministrul, dând exemplul unui pianist şi al… Read More
Vacanță de o săptămână pentru elevi, singura înainte de sărbătorile de iarnă 25 octombrie 2024 Elevii intră în prima vacanță din anul școlar 2024-2025 odată cu încheierea cursurilor de vineri, 25 octombrie. Încheierea primului modul este însoțită de o vacanță de o săptămână, iar următoarea perioada liberă pentru elevi este singura înainte de sărbătorile de iarnă. Read More