Grinzile podului în construcţie de pe Someş, puse la pământ de o vijelie puternică. Cum a fost afectată circulația trenurilor , 13 iulie 2023 Autoritatile locale spun că nu a fost afectată structura de rezistenţă a podului. „Furtuna puternică, tornada care s-a format pe cursul Someşului a ridicat grinzile şi le-a răsturnat de la 20 de metri înălţime. Nu este afectată rezistenţa podului sau celelalte elemente. Grinzile acestea se vor elimina, e un accident tehnic care se poate întâmpla la o asemenea vijelie, se vor face alte grinzi, noi. Nu se vor decala termenele. (…) Nu s-a prăbuşit centura, doar grinzile”, a declarat joi, prntru Agerpres, primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan. De parca asta nu era tot, au apărut probleme şi pe calea ferată, în localităţile Şieu-Odorhei şi Feldru. Trei trenuri au rămas, astfel, blocate pe calea ferată în zona localităţii Şieu-Odorhei, după ce un copac a căzut peste firele electrice, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud. „Calea ferată pe ruta Beclean pe Someş – Sărăţel, blocată de un copac căzut pe firele de înaltă tensiune, în zona localităţii Şieu-Odorhei. Se lucrează pentru degajare. Momentan sunt trei garnituri de tren blocate. Nu sunt înregistrate victime”, a transmis ISU. În localitatea Feldru, un alt tren este blocat tot din cauza unor probleme electrice. De asemenea, localităţile din zona de câmpie a judeţului şi cele de pe Valea Bârgăului au rămas fără curent electric, în urma vijeliei. Comunicate noi Stiri
Război Ucraina. Zelenski spune că „ar fi de dorit” o întrevedere între reprezentanţi ai Ucrainei şi Chinei 23 februarie 2023 În ajunul marcării unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, Zelenski a spus că Kievul şi-a exprimat deja dorinţa pentru o astfel de întrevedere.”Am dori să ne întâlnim cu (oficiali din) China”, a declarat Zelenski în timpul unei conferinţe de presă la Kiev, alături de prim-ministrul spaniol Pedro… Read More
2021, an record pentru piaţa terenurilor în ultimii 15 ani, în România. La ce valoare au ajuns tranzacțiile 10 ianuarie 2022 Piaţa tranzacţiilor cu terenuri destinate exclusiv proiectelor rezidenţiale şi comerciale (birouri, retail, hotel) a înregistrat anul trecut cea mai ridicată valoare din 2007 până în prezent, iar volumul total al tranzacţiilor a depăşit 800 de milioane de euro, crescând de peste două ori şi jumătate faţă de volumul estimat la… Read More
Pe cât este de sănătos este pe atât de mult rău poate face. Ceaiul care poate provoca arsuri la stomac și probleme de digestie 4 martie 2025 Ghimbirul, afrodiziac excelent Este originar din Asia, preferă căldura, mediul umed și solurile fertile. Partea care se întrebuințează de la ghimbir este rizomul. Acesta conține uleiuri esențiale și un component numit gingerol, care îi conferă gustul ușor înțepător și picant cu acțiune stimulatoare. Ghimbirul este folosit în Asia de mii… Read More