Grupul Stellantis va reorganiza rețeaua comercială din Franța , 9 ianuarie 2023 Grupul Stellantis va reduce numărul concesionarilor săi din Franța înaintea trecerii la ceea ce numește „New Retail Model”. O nouă modă face ravagii printre producătorii auto din Europa care vor să ajungă la un model de vânzări online de tip agenție, brevetat de Tesla, model prin care dealerii și concesionarii au rol cât mai mic în procesul de vânzare al mașinilor. Oficialii Stellantis, grup care include mărci precum Alfa Romeo, Chrysler, Citroen, Dodge, DS, Fiat, Jeep, Opel sau Peugeot, și care este reprezentat în România de de importatorii Auto Italia Impex și Trust Motors, au plănuit o schimbare importantă de strategie, deocamdată, pe piața franceză. Conform Reuters, Stellantis va renunța la 1 din 5 puncte de vânzare cu amănuntul din Franța în încercarea de a își restructura rețeaua de distribuție pentru a reduce costurile și a o pregăti pentru trecerea la modul de lucru tip „agenție” și comercializarea mașinilor electrice. De asemenea, ținta finală a marelui grup auto este câștigarea unei mai mari flexibilități în rețeaua de vânzări pentru ca aceasta să se poată adapta la noile tendințe și cerințe ale clienților, pe măsură ce mașinile devin din ce în ce mai electrificate, conduse de software și, desigur, scumpe. „Vom avea mai puține site-uri fizice”, a declarat Guillaume Couzy, country manager Stellantis pentru Franța, menționând și că va exista „la fel de mult sau chiar mai mult” contact între mărcile grupului și potențialii cumpărători. Punctele de vânzare ale producătorului auto vor trece de la reprezentarea monobrand sau multibrand, dar cu doar câteva mărci, la multibrand la nivel de grup astfel încât clienții să poată găsi o ofertă mai largă la fiecare dealer, a detaliat Couzy. Totodată, planurile companiei de reorganizare a relațiilor de afaceri cu reprezentanțele, denumite „Noul Model de Retail”, se află în prezent în fazele finale ale discuțiilor dintre părțile implicate. Asta pentru că Stellantis se află printre grupurile auto care intenționează să treacă la un așa-numit model de distribuție „tip agenție”, în care producătorul de automobile deține stocurile în locul dealerilor și suportă, de asemenea, costurile de marketing și logistică. Acest sistem, pe care Stellantis îl va testa mai întâi în Austria, Belgia, Luxemburg și Olanda încă din acest an, are ca scop reducerea costurilor de distribuție, eliminarea discounturilor diferențiate și o eficiență crescută a lanțului logistic. În baza noilor contracte semnate cu producătorul, dealerii vor primi doar un comision fix pentru fiecare vehicul vândut, de obicei aproximativ 5%, dar ar economisi banii cheltuiți până acum pentru asigurarea stocurilor și marketing. Pentru clienți, modificarea constă în imposibilitatea de a beneficia de discounturile oferite de dealer sau de a negocia, măcar, parțial, prețul și de a semna contractul de achiziție direct cu producătorul. CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, a declarat că, în acest fel, dorește să reducă costurile de distribuție cu 50% până în 2030. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
„Am încercat să-mi cresc fiica invers față de cum m-a crescut mama. Dar de tonul ridicat nu am scăpat” 7 februarie 2024 Unele lucruri reușesc cumva să rămână atât de bine fixate încât nu se dau duse cu toată împotrivirea. Ori sunt perpetuate fără ca măcar să realizăm că repetăm povestea. „Eu o să fac invers față de cum a făcut mama”- aceasta este promisiunea pe care și-o fac părinții nemulțumiți sau… Read More
Mesaje de 8 Martie. Urări pentru Ziua Femeii, generate de Chat GPT 8 martie 2025 În 8 Martie celebrăm femeile din viața noastră, persoanele care întotdeauna aduc lumină și bucurie în fiecare zi. Fie că vorbim despre mame, surori, iubite, bunici sau prietene, asigurați-vă că le transmiteți cele mai sincere… Read More
Umilința bătrânilor: Sporurile care NU au fost adăugate la recalcularea pensiilor 26 februarie 2024 Concret, vârstnicii care nu pot dovedi aceste câștiguri sau prime se află în categoria celor care pot pierde sume de bani la pensie. Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a sfătuit pensionarii vizați să meargă la fostele locuri de muncă și să ceară actele care dovedesc aceste sporuri. Ulterior, adeverințele… Read More