Inconștienți sau criminali? Indivizi, surprinși în timp ce desprind bolovani de pe munte și îi aruncă pe un drum intens circulat VIDEO Webpress, 3 februarie 2025 Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Buzău a sesizat autorităţile, după ce mai multe persoane ar fi dislocat bolovani de pe versanţii din zona DN 10, în localitatea Siriu, rostogolindu-i pe suprafaţa carosabilă, transmite Agerpres. Zona respectivă oricum este una cu risc crescut de cădere de stânci Potrivit DRDP, zona este cunoscută ca fiind una cu risc ridicat de căderi de stânci, acţiunea persoanelor respective punând în pericol circulaţia rutieră. „Conform informaţiilor şi constatărilor colegilor noştri de la District Siriu, un grup de persoane necunoscute escaladează versantul din zona DN 10 – Siriu, în mod iresponsabil, dislocă bolovani de pe acesta, rostogolindu-i pe partea carosabilă. Aceste acţiuni au fost observate şi de către participanţii la trafic. Menţionăm că zona respectivă este una cu risc crescut de căderi de stânci, iar acţiunile acestor persoane amplifică semnificativ acest risc, punând în pericol atât viaţa celor care tranzitează zona, cât şi a celor care dislocă bolovani. De asemenea, aceste fapte pot cauza avarii semnificative autovehiculelor şi părţii carosabile. DRDP Buzău a formulat o sesizare către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău prin care aduce la cunoştinţă cele constatate, în vederea luării măsurilor ce se impun”, a transmis compartimentul Comunicare din cadrul DRDP Buzău. Până la acest moment, sesizarea nu a ajuns la IPJ Buzău, care anunţă că orice acţiune care ar putea pune în pericol şoferii sau infrastructura rutieră va fi sancţionată. „Până la acest moment, la nivelul IPJ Buzău nu a fost primită vreo sesizare din partea celorlalţi factori cu atribuţii în domeniu, însă activităţile derulate de poliţişti pentru siguranţa rutieră, alături de celelalte autorităţi responsabile, reprezintă o constantă şi o prioritate, astfel că orice acţiune de natură a periclita buna desfăşurare a circulaţiei pe drumurile publice şi siguranţa participanţilor la trafic va fi sancţionată, conform competenţelor şi potrivit legii”, a transmis IPJ Buzău. Cel mai probabil bolovanii sunt extraşi pentru a fi prelucraţi şi comercializaţi. Pe DN10 în zona barajului de la Siriu au avut de-a lungul vremii căderi de stânci care au afectat circulaţia rutieră, ulterior desfăşurându-se lucrări de stabilizare a versanţilor. Comunicate noi Stiri
„Nu pot să vă spun că inflația este sub control”. Creșterea prețurilor din zona euro accelerează, înaintea unei decizii majore a băncii centrale 31 octombrie 2024 Inflația din zona euro a crescut într-un ritm mai accelerat decât se așteptau analiștii, arată datele publicate joi, 31 octombrie, de Eurostat. Creșterea prețurilor a ajuns la ținta Băncii Centrale Europene și le dă muniție nouă celor care argumentează pentru scăderea graduală a ratelor dobânzilor. Read More
Reacția dură a lui Eduard Novak, acuzat că și-a dat singur renta viageră maximă: ”Vă rog să nu uitați că eu nu sunt doar ministru!” 14 septembrie 2022 Ministrul Sportului, Eduard Novak, a fost acuzat de Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) că “a obţinut rapid o rentă viageră maximă”, egală de exemplu cu cea a Nadiei Comăneci. Novak a reacţionat precizând că va face toate demersurile pentru ca persoanele răspunzătoare de afirmaţiile calomnioase să răspundă pentru faptele… Read More
De ce s-a întâlnit Cătălin Predoiu cu ambasadorul SUA la Bucureşti 7 martie 2023 ”În cursul zilei de astăzi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, în cadrul căreia au fost trecute în revistă progresele realizate în domeniul justiţiei de către România în anul 2022 şi stadiul colaborării judiciare bilaterale”, a transmis, luni seară,… Read More