Instructor auto din Ilfov, reținut pentru șantaj și agresiune. I-a cerut unei tinere favoruri sexuale pentru a trece examenul , 10 octombrie 2023 Acțiunea s-a declanșat după ce o tânără, în vârstă de 18 ani, a reclamat că a fost agrestă sexual și șantajată de către instructorul, cu care efectua ore de conducere a autoturismului, în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere. În urma reclamației, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Ilfov l-au prins în flagrant pe bărbatul reclamat, când ar fi încercat să exercite acte de agresiune sexuală, asupra persoanei vătămate. La data de 10 octombrie a.c., bărbatul, în vârstă de 55 ani, a fost prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, în cauză fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. IPJ Ilfov precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Comunicate noi Stiri
Curtea de Apel Bucureşti: Vineri, încep dezbaterile finale în dosarul „Colectiv” 17 decembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti a programat pentru vineri începerea dezbaterilor finale din dosarul „Colectiv” în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni pentru abuz în serviciu, scrie Agerpres. Magistraţii au stabilit ca ultimele termene din acest dosar… Read More
Garry Kasparov, în dialog cu românii. Ce-a spus despre Revoluția pornită la Timișoara 17 mai 2024 Marele şahist Garry Kasparov a fost ascultat de sute de timişoreni care au participat la evenimentul ”Dialogul public cu Garry Kasparov – Provocările Lumii Moderne”, organizat de Universitatea Politehnica Timişoara şi unde Kasparov s-a referit la restricţiile din regimul comunism, la democraţie şi la copilăria sa. Read More
Cutremur politic în Ucraina. Ministrul Apărării, înlocuit de Zelenski: „Ministerul are nevoie de noi abordări” 4 septembrie 2023 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, duminică seară, că a decis să îl înlocuiască pe ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, şi că va cere parlamentului în această săptămână să îl numească pe Rustem Umerov, şeful principalului fond de privatizare din Ucraina. Read More