Între viață și moarte, după ce a intrat intenționat cu mașina în fața trenului – incidentul, LIVE pe Facebook 14 octombrie 2022 Bărbatul se întorcea acasă de la un local din zonă. Ajuns la o trecere de cale ferată, acesta a accelerat exact atunci când a venit trenul. Nu se știe ce l-a determinat să comită acest gest. Scena a fost filmată și transmisă în direct pe rețelele sociale. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina a fost aruncată la câțiva metri distanță, iar tânărul a rămas prins între fiarele autoturismului zdrobit. Speriați de zgomot, localnicii au sunat imediat la 112, iar pompierii au sosit împreună cu o echipă de medici și polițiștii. Bărbatul era inconștient când a fost scos din mașină. Tânărul se află acum în stare gravă la spital și se zbate între viață și moarte. Comunicate noi Stiri
Cei 3 „băieți răi” din business pe care trebuie să-i urmărești 16 septembrie 2023 Unele povești par prea frumoase ca să fie adevărate. Dar atunci când vorbim despre business sau investiții financiare, dramele sunt cu atât mai mari atunci când mirajul se sparge, cu cât duc la pierderea tuturor economiilor strânse de o viață, la drame în familie sau naționale. Citeste toata stirea
Marcel Ciolacu, despre politica fiscală: „Eu nu am mărit niciun impozit. Am scos nişte excepţii” 12 decembrie 2023 Marcel Ciolacu a primit mai multe întrebări transmise de către liderii principalelor partide parlamentare. Astfel, preşedintele USR, Cătălin Drulă, a vrut să ştie de ce Guvernul a “crescut taxele” pentru a “alimenta pensiile speciale şi clientela” de partid.”Eu nu am mărit niciun impozit. Am scos nişte excepţii. Acel lucru mi-l… Citeste toata stirea
Moscova acuză Kievul că a trimis ”pe coridorul cerealelor” drone maritime în atacul Flotei ruse la Marea Neagră 30 octombrie 2022 ”Dronele maritime se deplasau în zone de securitate a «coridorului cerealelor»”, acuză Ministerul rus al Apărării, care precizează că a recuperat fragmente de drone din mare. Unele dintre aceste drone aveau ”module de navigaţie fabricate în Canada”, iar o dronă ar fi putut să fi fost lansată ”de pe una… Citeste toata stirea