Klaus Iohannis, primit de președintele Republicii Singapore la Palatul Prezidențial Istana , 10 martie 2023 Iohannis a fost însoţit de soţia sa, Carmen, în vizita la Palatul Prezidenţial Istana. ”Discuţii excelente cu preşedintele Republicii Singapore Halimah Yacob despre modalităţile de a aprofunda şi a extinde relaţiile bilaterale dintre România şi Singapore, bazate pe aceleaşi valori şi principii”, a scris el pe Twitter. Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni, o vizită oficială în Japonia, urmată de o vizită de stat în Republica Singapore, joi şi vineri. În Singapore, este prima vizită a unui preşedinte român în ultimii 20 de ani. ”Consolidarea rolului României în spaţiul indo-pacific este un obiectiv important al politicii externe a României, având în vedere reaşezările geopolitice globale, dar şi interesul de a consolida dialogul politic, relaţiile economice şi cele investiţionale, cu accent pe domenii de vârf. Totodată, România, ca stat membru al Uniunii Europene, acţionează în baza şi pentru valorificarea Strategiei UE pentru Cooperare în Indo-Pacific, adoptate în 2021, aducând o contribuţie solidă la implementarea acesteia”, a transmis Administraţia Prezidenţială. Vizita de stat a preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Singapore marchează intrarea relaţiei bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare, ”având în vedere convergenţa de valori şi principii, fiind prima vizită la nivel de Preşedinte al României în această ţară, în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în anul 2022 au fost sărbătoriţi 55 de ani de relaţii bilaterale”. Preşedintele Klaus Iohannis are programate convorbiri oficiale cu preşedintele Halimah Yacob şi cu prim-ministrul Lee Hsien Loong. ”Obiectivul principal al acestei vizite este dinamizarea relaţiilor bilaterale, în acord cu potenţialul acestora, mai ales în plan economic-investiţional. Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde şi intensificarea cooperării în domeniile IT, educaţie, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică şi înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia verde”, a arătat Administraţia Prezidenţială. Potrivit acesteia, în materie de cooperare economică şi sectorială între România şi Singapore, pornind de la dinamica pozitivă a schimburilor comerciale în ultimii ani, inclusiv de la faptul că ţara noastră este al treilea mare furnizor din Uniunea Europeană de servicii IT în Singapore, interesul României vizează aprofundarea şi amplificarea acestui palier de colaborare, prin iniţierea de noi proiecte bilaterale. ”De asemenea, cu prilejul vizitei, va fi promovat interesul României pentru atragerea investiţiilor singaporeze, inclusiv în ceea ce priveşte proiectele prioritare de interconectare din cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, în contextul în care Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte la Bucureşti, în acest an, Summitul acestei platforme, alături de Forumul de Afaceri, iar unul dintre obiectivele urmărite este creşterea contribuţiilor la Fondul de Investiţii al Iniţiativei”, a precizat instituţia citată. Totodată, Preşedintele României va sublinia contribuţia ţării noastre la securitatea alimentară globală şi va prezenta potenţialul pe care portul Constanţa şi Dunărea le au pentru conectarea cu Europa Centrală şi nu numai. Comunicate noi Stiri
Mai puține ore de curs pentru studenți – proiect de lege depus de USR 12 noiembrie 2023 Un proiect de lege prin care se limitează numărul de ore pe care studenții îl pot petrece zilnic la facultate a fost depus de o senatoare USR. Ea spune că proiectul a pornit de la un caz real, al studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”… Read More
Miere de pe câmpurile minate. Cum ajută albinele la deminarea Ucrainei 17 octombrie 2023 Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a anunțat proiectul „Miere de pe câmpuri minate” pentru a atrage atenția globală asupra problemei deminării și a noii realități agricole a Ucrainei. Ideea de bază este de a semăna câmpurile minate cu semințe de plante melifere, evitând astfel contactul uman cu minele. Nectarul lor… Read More
Producţia de fotovoltaice, în creştere continuă până în 2026. Cum vor evolua importurile de energie electrică 10 iulie 2023 Producţia de energie electrică fotovoltaică este estimată pentru acest an la 130.000 tep (tone echivalent petrol). Prognoza echilibrului energetic realizată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză arată că în perioada 2024-2026, energia electrică produsă prin sisteme fotovoltaice va înregistra o creştere medie anuală de 18,9%. Read More