La 19 ani, a evadat din biroul poliției, deși avea cătușe la mâini , 11 aprilie 2022 La data de 11.04.2022, în jurul orei 11.30, un tânăr de 19 ani, arestat preventiv, a evadat dintr-un birou al Secției 15 Poliție, prin escaladarea unui geam, în timp ce se afla la audieri, într-o cauză de furt calificat, împreună cu apărătorul său. Tânărul avea mâinile încătușate. La scurt timp, după aproximativ o oră, acesta a fost depistat de către polițiști din cadrul Secției 16. Se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare. De asemenea, au fost dispuse verificări, prin structura de control intern, cu privire la modul în care polițiștii și-au îndeplinit atribuțiile în acest caz. Comunicate noi Stiri
Cum pot jocurile video să distrugă vieți. Adevărul amar al evadării prin gaming: ”Este poarta de intrare a violenței din realitate” 16 decembrie 2023 Încă de când au apărut pe piață, jocurile video au evoluat constant în rândul mai multor generații ca o activitate plăcută care poate fi practicată în timpul liber, fie ca o modalitate de a depăși rutina prin deconectarea de la realitate, fie ca un mijloc prin care oamenii se pot… Read More
Sebastian Burduja lovește dur în ONG-urile care blochează Neptun Deep. „Sunt finanțate 99% din fonduri externe” 22 octombrie 2024 Sebastian Burduja, Ministrul Economiei, a declarat în cadrul unei intervenții televizate că proiectele pe care le rulează ministerul, precum acordul de mediu pentru Neptun Deep, se află în asediu din partea ONG-urilor, care blochează în instanță proiecte strategice ale României. Ministrul acuză organizațiile de mediu că blochează România din a… Read More
Cum a încasat statul român mai mulți bani în 2023 fără să regleze deficitul. Presiunea impozitelor a început să se vadă 31 ianuarie 2024 Ministerul Finanțelor Publice a făcut publice datele privind execuția bugetară pentru luna decembrie, acoperind astfel și bilanțul anual pentru anul 2023. Potrivit datelor oficiale, bugetul României a înregistrat o expansiune necontrolată a cheltuielilor, depășind estimările inițiale. Veniturile statului au urcat cu 13%, ajungând la 521 de miliarde de lei, în… Read More