Lipsa acestei vitamine duce la apariția cancerului. Semnal de alarmă tras de medici , 18 decembrie 2023 La nivel mondial, se estimează că un miliard de persoane prezintă carenţe de vitamina D, iar din acest motiv, câţiva oameni de ştiinţă din Marea Britanie şi Canada consideră că autorităţile în domeniu ar trebui să înceapă să recomande administrarea unor suplimente cu această vitamină persoanelor vizate. „Studiul nostru demonstrează într-un fel destul de dramatic influenţa largă pe care vitamina D o exercită asupra stării de sănătate”, a declarat Andreas Heger, de la Functional Genomics Unit din cadrul Universităţii Oxford din Marea Britanie, coordonatorul acestui studiu. Vitamina D influenţează ADN-ul uman prin intermediul unor structuri numite „receptori de vitamina D”, care se conectează în locuri specifice ale genomului uman. Cercetătorii au realizat o hartă a acestor locuri şi au identificat peste 200 de gene influenţate direct de aceşti receptori. Carenţa de vitamina D este un cunoscut factor de risc pentru declanşarea rahitismului şi, potrivit unor dovezi recente, stimulează declanşarea unor maladii imunitare, precum scleroza în plăci, artrita reumatoidă şi diabetul de tipul 1, dar şi anumite tipuri de cancer şi chiar demenţă. Ţinând cont de aceste informaţii, cercetătorii au analizat acele regiuni de pe harta genomului uman asociate maladiilor enumerate mai sus pentru a vedea dacă în aceste zone existau concentraţii ridicate de receptori de vitamina D. Cercetătorii au descoperit concentraţii „semnificative” de receptori de vitamina D în regiunile asociate cu mai multe maladii autoimune comune, precum scleroza în plăci, diabetul de tipul 1 şi boala lui Crohn, dar şi în regiuni asociate unor tipuri de cancer precum leucemie şi cancerul colorectal. Cea mai mare cantitate de vitamina D este sintetizată pe cale naturală de organism, prin expunerea pielii la soare. Vitamina D se găseşte în uleiul din ficat de peşte, ouă şi carnea grasă de peşte – somon, hering şi macrou -, putând fi administrată şi sub forma unui supliment alimentar. Deşi nu a fost stabilită o doză zilnică optimă de vitamina D, experţii în domeniu recomandă o cantitate cuprinsă între 25 şi 50 de micrograme. Comunicate noi Stiri
Descoperire macabră. Dispărut de 2 zile de acasă, un bătrân de 78 de ani a fost găsit mort la liziera unei păduri 7 decembrie 2024 Un bărbat din satul Viforâta, comuna Berca, judeţul Buzău care a fost dat dispărut în cursul zilei de vineri a fost găsit fără suflare într-o zonă împădurită dintre comunele Scorţoasa şi Odăile. Potrivit IPJ Buzău, în zona împădurită dintre Scorţoasa şi Odăile, a fost descoperit cadavrul unei persoane, existând indicii… Read More
Bundesbank: Economia Germaniei ar putea să se contracte în trimestrul al treilea / Cetățenii amână în continuare cheltuielile 18 septembrie 2023 Economia germană este posibil să se contracte în trimestrul al treilea, în condiţiile în care industria este în recesiune iar consumul privat are o contribuţie limitată la creşterea economică, a anunţat luni Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) în buletinul lunar de conjunctură, transmite Reuters. Read More
Premierul Ciucă, la preluarea fabricii Ford Craiova de către Ford Otosan: Începând cu 2024 va fi produs primul autovehicul complet electric 5 iulie 2022 Premierul Nicolar Ciucă a fost prezent la ceremonia care marchează transferul fabricii Ford de la Craiova către turcii de la Ford Otosan. Pe 1 iulie, Ford Otosan a anunțat o investiție de 490 de milioane de euro, care va fi implementată în următorii trei ani. Astfel, capacitatea totală de producție… Read More