Lockdown pentru nevaccinați în Grecia. În spațiile publice închise intră doar oamenii imunizați sau cei care au trecut prin boală

Autoritățile de la Atena au anunțat că, pentru a putea avea acces în mai multe spații publice, ca baruri, restaurante, saloane, săli de sport sau avioane, oamenii trebuie să prezinte certificatul verde. În plus, de la începutul acestei săptămâni, documentul se eliberează doar persoanelor care au fost vaccinate sau au trecut prin boală în ultimele șase luni.

Doar persoanele cu vârste între 4 și 17 ani vor face excepție, accesul acestora va fi permis și în baza unui test COVID-19 negativ, efectuat în ultimele 24 de ore.

Restricțiile vor fi în vigoare până la data de 6 decembrie. Acestea mai prevăd și portul obligatoriu al măștii pentru toți angajații, la locurile de muncă.

Gradul de ocupare al paturilor la Terapie Intensivă a depășit pragul de alarmă de 90%, iar autoritățile se tem că sistemul de sănătate s-au putea prăbuși.

Măsurile sunt considerate un fel de lockdown pentru nevaccinați.

Acestea sunt menite să reducă numărul mare al infectărilor. Și rata de mortalitate este ridicată în Grecia, aproape dublă față de media Uniunii Europene.

Rata scăzută de vaccinare, o treime din populația țării și un sfert dintre adulți nu sunt imunizați, este una dintre cauzele numărului ridicat al infectărilor. Autoritățile au exclus pentru moment carantina generală, dar măsurile vor fi reanalizate la 6 decembrie.

„Concetătenii noștri nevaccinați sunt cei care se îmbolnăvesc grav, sunt internați în secții de terapie intensivă și mor. Cei vaccinați nu necesită același nivel de protecție”, a declarat ministrul grec al Sănătății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *