Maia Sandu, întâlnire cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Săvârşin , 12 ianuarie 2024 Vineri după-amiază, Maia Sandu are programată o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de basarabeni din Timişoara, potrivit Biroului de presă al Primăriei timişorene.În prima parte a zilei de sâmbătă, Maia Sandu va primi, la Timişoara, Premiul „Timişoara pentru valori europene”, acordat de Municipalitate, prin această distincţie fiind onorate ”personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara UE”.Preşedinta Republicii Moldova este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara şi va rosti un discurs despre Europa şi valorile care ne definesc.În desemnarea acesteia pentru acest premiu pe anul 2023, membrii juriului au apreciat „claritatea viziunii europene şi determinarea cu care Maia Sandu o urmăreşte, crezând în aspiraţiile europene ale Republicii Moldova atunci când mulţi le considerau o utopie”, potrivit Primăriei Timişoara.Juriul care a desemnat-o pe Maia Sandu ca primă laureată a premiului este format din personalităţi marcante din ţară şi din diaspora, care promovează valorile europene: scriitorul Mircea Cărtărescu, Iulia Motoc – judecător al Curţii Penale Internaţionale, Cristian Măcelaru – director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, ambasadorul Simona Miculescu – delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Anca Miruna Lăzărescu – regizoare şi scenaristă şi Adriana Babeţi – scriitoare şi critic literar.Tot sâmbătă, Maia Sandu va fi oaspetele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Regal Săvârşin.”Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14,00. Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, preşedintele Republicii Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală. Vizita la Săvârşin se va încheia în jurul orei 16,00”, anunţă Casa Regală, citată de Agerpres. Comunicate noi Stiri
Iohannis a semnat decretele: 15 magistrați, eliberați din funcție! Cine sunt aceștia 31 ianuarie 2022 Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 31 ianuarie 2022, următoarele decrete: – Decret privind eliberarea din funcția de procuror, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a doamnei Anemaria-Ruxandra Cireap, delegată în funcţia… Read More
Actriță de 74 de ani ucisă de propriul fiu cu bâta de baseball! Cadavrul a fost aruncat într-un râu 12 decembrie 202212 decembrie 2022 Într-unul dintre cele mai îngrozitoare incidente de la Bollywood, actrița Veena Kapoor a fost ucisă cu brutalitate de fiul ei, Sachin Kapoor, din cauza unei dispute legate de proprietate. Conform rapoartelor poliției din Mumbai, acesta a recunoscut crima și a declarat că incidentul a avut loc într-un acces de furie,… Read More
Cum încearcă USR să o propulseze pe Kovesi în politică. Fosta șefă DNA, în topul încrederii românilor, într-un sondaj Geeks for Democracy 22 iulie 2023 Potrivit rezultatelor sondajului, fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, este prima într-un top al personalităților în care romanii au cea mai mare încredere. Statistica a fost realizată de organizația civica Geeks for Democracy al cărei fondator este chiar Cătlin Teniță, membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României.ÎNCREDEREA ÎN PERSONALITĂȚI… Read More