Marcel Ciolacu anunță că Volodimir Zelenski s-ar putea adresa Parlamentului român , 29 martie 2022 „Cred că cea mai importantă este reacţia statului român în ceea ce priveşte refugiaţii şi ajutorul şi implicarea statului român vizavi de Republica Moldova. Cu discursul preşedintelui Ucrainei în Parlament am început să avem comunicări şi va avea loc acest discurs. Dar, repet, cred că cel mai important este cât de mult ne-am implicat şi în ceea ce priveşte refugiaţii, o situaţie complexă şi de durată, eu consider chiar că a fost o implicare impecabilă”, a spus Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. Comunicate noi Stiri
Rareș Bogdan într-o comună din sud: ”M-am întrebat ce avantaj a dat Dumnezeu Braşovului sau Clujului sau Iaşiului? Administrații liberale” 24 martie 2024 Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, care a participat, duminică, la lansarea candidatului PNL în comuna Ianca, judeţul Brăila, a subliniat că primarii liberali din acest judeţ sunt pe front, mai ales că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să se apropie de gurile Dunării. Read More
Tramvai deraiat în București – panică printre călători 13 iulie 2023 Un tramvai de pe linia 36 din Capitală a deraiat, astăzi, la Stația Piața Obor. Circulația a fost blocată în zonă aproape o oră, a anunțat STB. „Linia 36 – blocată pe Str. Ziduri Moși, la stația Piața Obor, pe sensul spre Republica. Cauza: deraiere”, au anunțat, astăzi, reprezentanții STB,… Read More
Asistentul medical care a agresat sexual o pacientă minoră a fost arestat preventiv. Cazul a fost sesizat pe 3 mai 24 iunie 2023 Conform sesizării, la data de 3 mai a.c., în timpul unei ședințe de recuperare efectuată de un asistent-specialist, în vârstă de 36 de ani, din Brăila, ar fi fost agresată sexual de către acesta. Fapta ar fi fost comisă la Corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. În… Read More