Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanții social democraților din Republica Moldova. Care au fost temele de discuție și ce au stabilit , 31 ianuarie 2023 Cei trei reprezentanți ai formațiunilor politice social democrate au abordat o serie de teme de discuție ce au vizat situația social-politică din Republica Moldova, prețurile și tarifele în creștere, inflația care afectează grav veniturile populației, impactul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina și cum pot fi susținuți în aceste condiții cetățenii Republicii Moldova pentru a trece mai ușor peste multiplele crize cu care se confruntă țara vecină. În cadrul întrevederii, s-a discutat, de asemenea, despre consolidarea parteneriatului politic dintre Partidul Social Democrat European și Partidul Social Democrat din România. După Forumul aleșilor locali din cele două formațiuni politice au fost stabilite mai multe intenții de proiecte comune de infrastructură cu investiții europene și transfrontaliere în localitățile Republicii Moldova. S-a convenit să fie lansate proiecte bilaterale dintre aleșii locali ai PSDE și PSD România, precum și să fie continuate instruirile pentru primarii PSDE privind facilitarea accesului la fondurile europene, mai informează comunicatul formațiunii politice. Ion Sula și Marcel Ciolacu au confirmat interesul și disponibilitatea pentru a dezvolta în continuare parteneriatul politic strategic dintre cele două partide social-democrate europene, în beneficiul cetățenilor din Republica Moldova. PSDE și PSD România au o relație de parteneriat de lungă durată, care a fost fortificată prin Acordul de colaborare semnat pe 19 mai 2021, la București. Cele două partide fac parte din aceeași familie europeană și internațională: Partidul Socialiștilor Europeni(PES) și Internaționala Socialistă. Comunicate noi Stiri
Momentul în care doi polițiști au refuzat să ajute o victimă aflată pe moarte, care încercase să se sinucidă. Tura lor era pe cale să se termine: „pură lene” VIDEO 8 ianuarie 2025 Doi polițiști din Missouri au provocat indignare publică după ce au refuzat să ofere ajutor unei victime aflate pe moarte, justificând că mai aveau doar 30 de minute până la finalul turei lor. Incidentul, care a avut loc în septembrie 2023, a fost surprins pe camerele de corp ale polițiștilor… Read More
Mai ai în casă bancnote de 500 de lei cu Brâncuşi? Incredibil cât valorează acum! 9 martie 2022 În 1991, a fost dat startul unei noi emisiuni monetare de bancnote. Prima din noul ”lot” a fost bancnota de 500 de lei, apărută în 1991, urmată mai târziu în acelaşi an de cele de 1.000 de lei, 5.000 de lei. Emisiunea monetară a fost continuată în 1992, când au… Read More
Cum faci un pacient imobilizat la pat să meargă din nou. Povestea doctorului Vlad Predescu, chirurg de excelență în Ortopedie 7 mai 2024 Nu a visat dintotdeauna să fie doctor, dar, pentru că i-au plăcut științele exacte și pentru că jumătate dintre colegii lui de clasă din liceu dădeau la Medicină, Vlad Predescu a ales acest drum. La aproape 30 de ani de la terminarea facultății, e unul dintre cei mai buni medici… Read More