Marcel Ciolacu: „Le cer profesorilor să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Legea salarizării va reflecta performanţa” , 12 septembrie 2023 Precizările au fost făcute, marţi, la Palatul Victoria, cu ocazia ceremoniei de semnare a unor contracte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru achiziţionarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor. „Simpla prezenţă în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditaţii, şi de îndrumare a tinerilor, astfel încât inclusiv din şcoală aceştia să plece cu baze solide de cunoştinţe şi cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conştient şi de limitările existente încă în sistemul nostru de învăţământ. Le cer însă profesorilor să-şi facă meseria aşa cum trebuie să o facă şi nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar şi performanţa. Profesorii care muncesc, care îşi fac corect meseria, trebuie şi vor fi răsplătiţi”, a afirmat premierul Ciolacu. El a menţionat că a discutat cu profesorii în perioada protestelor şi că au fost găsite „soluţiile corecte, nu doar pentru a reda demnitatea acestei profesii, dar şi pentru a recompensa la adevărata valoare munca depusă” în formarea noilor generaţii. „Statul, prin guvernul pe care îl conduc, a înţeles foarte bine cât de importantă este educaţia, dacă vrem să avem un viitor, dacă vrem ca România să crească în continuare. De aceea, investiţiile masive în infrastructura şcolară şi în procesul didactic, asigurarea accesului pentru toţi elevii, extinderea sistemului de învăţământ tehnologic dual au fost prioritate pentru noi. Însă vă spun cu mâna pe inimă, aştept şi de la reprezentanţii sistemului de educaţie să întoarcă tot acest efort. Nu pentru mine, Marcel Ciolacu, nu pentru Guvernul României, pe care îl conduc vremelnic în acest moment, ci pentru tinerii români”, a spus premierul. De asemenea, Marcel Ciolacu a reamintit că, potrivit programului de guvernare, educaţia reprezintă o prioritate şi a menţionat că România „poate creşte doar prin educaţie”, prin tineri pregătiţi, în funcţie de cerinţele pieţei muncii. „Este de datoria noastră să asigurăm condiţii decente pentru a învăţa tuturor elevilor, indiferent de locul unde s-au născut: la ţară sau la oraş, într-o zonă mai mult sau mai puţin dezvoltată economic. Este tot de datoria noastră să îi îndrumăm pentru a alege o carieră aici, în România. Doar aşa tinerii vor prefera să rămână, vor alege să îşi construiască un viitor aici”, a specificat prim-ministrul, potrivit AGERPRES. Comunicate noi Stiri
Un ministru controversat pleacă din guvern, după realegerea Maiei Sandu. Ce critici i-a adus președintele Republicii Moldova 11 noiembrie 2024 Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în Guvernul Republicii Moldova, a anunțat astăzi că se retrage din funcția guvernamentală și din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Într-o postare pe Facebook, Spînu a declarat că a fost supus unei campanii de defăimare în ultimii ani, dar a subliniat că… Read More
Armata israeliană a atacat un convoi de ambulanțe în Gaza. „Un număr mare” de persoane au fost ucise şi rănite 3 noiembrie 2023 Israelul a recunoscut că a lovit vineri în oraşul Gaza o ambulanţă despre care spune că transporta militanţi, dar despre care autorităţile sanitare din enclava controlată de Hamas au spus că evacua răniţi din nordul asediat către sudul teritoriului. Read More
AUR, reacție vehementă: Este un atac la independența României 24 decembrie 2021 „Dacă Germania, Ungaria și Polonia au reacționat până acum în sensul ignorării anumitor semnale primite de la Bruxelles, iată că România se vede pusă în situația de a ignora chiar o decizie a CJUE, pentru a fi în rândul statelor suverane membre ale UE. CCR s-a pronunțat clar: numai după… Read More