Marcel Ciolacu, sfaturi pentru TSD: „Învăţaţi din greşelile noastre, să ne criticați, nu fiți ca noi!” – Liniile roșii din PSD , 9 aprilie 2022 „Cel mai important e să învăţaţi din greşelile noastre, încercăm să învăţăm şi noi din greşelile personale, dar eu insist să nu cumva să picaţi într-o capcană, să fiţi după chipul şi asemănarea noastră. Dumneavoastră trebuie să fiţi total diferiţi. Trebuie să ieşiţi din linia partidului, trebuie să ne criticaţi cu argmente şi să fiţi altfel, pentru că nu pot fi asemănări ca şi spirit, poate ca şi atitudine de generaţia noastră”, le-a transmis Marcel Ciolacu tinerilor social-democrați la Școala TSD celor de la TSD. „Eu sunt din generaţia ceaușei, decreţeii, cum ni se spune, „66-„67-„68. Vreau să anunţ şi pe colegii mei, tot decreţei, că în acest moment noi nu mai suntem o generaţie dominantă în societatea românească. Am mers cu domnul Paul Stănescu prin ţară, la diverse companii, şi cam toate boardurile de conducere sunt formate din oameni mai tineri decât noi. Este evident că societatea se schimbă şi ne dorim să ajungem într-o societate în care nu politicul dictează economicului, ci economicul dictează politicului. Acesta este trendul unei ţări dezvoltate, asta înseamnă o societate de consum. Cu adevărat, mai avem mult până acolo”, a mai declarat Ciolacu. Președintele PSD îi avertizează însă pe tinerii social-democrați că este nevoie să fie respectate niste „linii roșii” în politică. „Eu mi-aș dori de la dvs să nu aveți nicio reținere în a face greșeli. Pentru că astfel învațați și cu certitudine în PSD nu vor exista repercusiuni în ceea ce privește atitudinea și dreptul la libera exprimare. Există nişte linii roşii, a încălcat-o domnul Coarnă acum câteva zile, care ţin de fondul şi de atitudinea PSD, dar nu au ţinut de o anumită liberă exprimare. Vă încurajez să aveţi această atitudine şi să vă înţelegeţi rolul pe care îl aveţi. Nu poate să existe un partid solid, dacă nu are un fond solid. Nu trebuie să fiţi după chipul şi asemănarea şefilor dumneavoastră. Trebuie să învățați de la ei, preferabil numai lucrurile bune, și nu trebuie nici să fiți dependenți de șefii dvs. Trebuie să vă creaţi singuri calea şi să nu încercaţi să ardeţi etape, va spun din proprie experiență. E normal să vă doriţi să ajungeţi parlamentari, miniştri, încercaţi să aveţi o experienţă nu numai politică, ci şi una administrativă. Nu vă grăbiţi, fiindcă tot ce creşte repede şi scade repede. Încercaţi să aveţi un fond cât mai solid”, a mai precizat liderul PSD. „Cred că în 90-91 am participat şi eu pentru prima oară, la Braşov, la prima şedinţă a FSN, pe atunci. Îmi aduc foarte bine aminte că în noaptea aia nu prea am dormit de onoarea pe care o aveam, să mergem la o şedinţă la nivel naţional, chiar a tineretului, la vremea aceea. Ar trebui să ne fie clar că în sală, în faţa mea este viitorul PSD şi dumneavoastră veţi fi parte din viitorul României. (…) E prima oară când PSD are la nivel național o echipa de comunicare și deschisă să facă cu dvs traininguri pentu aparițiile TV, pentru social media. Nu folosiți această capacitate cât de mult ne-am dori noi. Încercați cu conducerea dvs sa va implicați în politicile publice”, i-a atenționat Ciolacu pe tinerii TSD. Comunicate noi Stiri
Capitalele europene așteaptă cu nervozitate rezultatul alegerilor din România. Cum sunt descriși principalii candidați de către BBC 4 mai 2025 Românii vor încerca din nou să aleagă astăzi un nou preşedinte, la şase luni după ce prima încercare s-a încheiat cu scandal şi confuzie, notează BBC. Read More
Zelenksi, la Conferinţa de Securitate de la München: „Cerem începerea imediată a negocierilor de aderare la NATO” 19 februarie 2022 „Ne vom proteja ţara cu sau fără suport de la partenerii noştri internaţionali. Toţi trebuie să înţelegem că nu e doar un ajutor pentru Ucraina, o donaţie, implore, ci intervenţia trebuie privită ca fiind contribuţia voastră la securitatea Europei. Securitate pentru care Ucraina a fost şi este ca un scut,… Read More
Emitenţi de la BVB au organizat 26 de Adunări Generale ale Acţionarilor complet digitalizate cu ajutorul eVote în 2021 23 decembrie 2021 eVote, companie antreprenorială românească care a implementat primul sistem online de participare la adunările generale ale acţionarilor din România, a încheiat 2021 cu 26 de Adunări Generale ale Acţionarilor desfăşurate în mediul online, conform unui comunicat al companiei. Dintre cele opt companii care au ales să desfăşoare adunările în acest… Read More