Minoră din Botoșani, agresată sexual de tată și de frați, timp de doi ani , 12 iunie 2022 Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a patru persoane, scrie Monitorul de Botoșani. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani și trei tineri cu vârste de 20, 19 și 17 ani, toți din comuna Unțeni, cercetați pentru agresiune sexuală și viol. Comunicate noi Stiri
Marcel Ciolacu dă asigurări că lista cu medicamente compensate se aprobă. „Vrem să producem în România astfel de medicamente” 26 martie 2024 Premierul Marcel Ciolacu a declarat că toate propunerile privind finanţarea listei de medicamente compensate sunt aprobate în Guvern şi a subliniat că în discuţiile purtate cu producătorii de medicamente inovative s-a avut în vedere şi perspectiva producerii în România a unor astfel de medicamente. Read More
Ce speranțe mai sunt de desființare a pensiilor speciale, după decizia CCR. Parlamentul va fi convocat în sesiune de urgență 7 august 2023 Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat luni, 7 august, că, în momentul în care va exista motivarea Curţii Constituţionale a României pe Legea pensiilor speciale, Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară pentru modificarea acestui act normativ în concordanţă cu decizia CCR. Read More
Aparatul din bucătărie care ne scurtează viața cu 2 ani. Ucide anual zeci de mii de europeni 28 octombrie 2024 Un studiu despre efectele poluării din bucătărie a demonstrat un impact mai mare decât se credea până acum asupra sănătății europenilor. Aragazul cu ardere poate scurta viața unui om cu 2 ani și peste 36.000 de europeni mor anual deoarece plămânii le sunt afectați de dioxidul de azot (NO2). Read More