Mircea Geoană își lansează cartea cu care merge spre Cotroceni – Alexandra Păcuraru: Văd lansarea unui om politic mai matur , 25 noiembrie 2023 „Eu nu sunt preocupat de modul cum votează românii, eu sunt preocupat de cauzele care fac ca românii să fie atât de nemulțumiți, încât să aleagă uneori soluții mai radicale, decât poate am fi noi mai confortabili cu ele. Sunt multe națiuni care reușesc să iasă – asta e și sensul cărții – din sărăcie și să ajungă undeva într-o clasă de națiuni medii, unde suntem noi acum”, a spus Mircea Geoană la lansarea cărții. Cartea lui Mircea Geoană se intitulează „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. În paginile volumului, numărul 2 în NATO vorbește despre funcția de secretar general adjunct, dar și despre viitoarele provocări din politica românească și internațională. „Eu văd lansarea unui om, un om deschis, un om politic mai matur. Îmi place intenția lui Mircea Geoană de a se înconjura de tineri și de a investi în cei mai tineri. România vrea să fie reconstruită și poate să se reconstruiască doar cu cei mai buni oameni în cele mai bune funcții”, a declarat Alexandra Păcuraru la lansarea cărții lui Mircea Geoană. „Toată lumea parcă așteaptă ca Mircea Geoană nu doar să spună ce ar fi de făcut și cum ar trebui să privească românii momentul de anul viitor, ci să se și implice în reconstruirea momentului începând de anul viitor. Viziunea și expertiza domnului Mircea Geoană pentru români și România în acest moment sunt binevenite”, a punctat și Dorin Iacob. Mircea Geoană a făcut și declaratii îngrijorătoare. Acesta a spus că vede un risc pe termen mediu ca România să se stingă ca națiune și a subliniat că foarte mulți tineri pleacă din țară. „Văd un risc pe termen mediu pentru ca România să se stingă ca națiune. Tinerii noștri care aleg să plece din țară, plus demografia care este atât de catastrofală, eu văd un risc. Poate nu în 10 – 20 de ani, dar în secolul care vine, văd un risc pentru națiunea noastră. Efectiv îmi este frică de acest lucru.”, a mai spus Mircea Geoană. Lansarea a avut loc în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, care se desfășoară în aceste zile la Romexpo. Comunicate noi Stiri
„Made in Europe”. Ce prevede planul cu care Franța vrea să contracareze strategia SUA pentru industrie 16 ianuarie 2023 Franţa vrea ca Uniunea Europeană să adopte o strategie industrială „Made in Europe”, ca răspuns la programul Statelor Unite vizând acordarea de subvenţii pentru investiţii verzi, în ideea de a împiedica firmele din industrie să plece din Europa şi totodată pentru a reduce dependența statelor membre de furnizorii externi, scrie… Read More
Prognoza meteo ANM pentru următoarele 4 săptămâni – Cum va fi vremea în ziua de Crăciun – Anunțul oficial al meteorologilor 28 noiembrie 2023 Săptămâna 27.11.2023 – 04.12.2023Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în zonele montane, iar în rest se vor situa în jurul celor normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul… Read More
PSD și PNL nu s-au hotărât dacă îl păstrează pe Crin Antonescu la prezidențiale. Fac sondaje și pentru alți candidați 9 ianuarie 2025 Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale rămâne sub semnul întrebării, chiar dacă liderii coaliției de guvernare spun că vor să-l susțină. PSD și PNL vor face sondaje pentru Crin Antonescu și alţi posibili candidați. Read More