Misiune cruntă: Trupul alpinistei moarte în Bucegi nu a fost încă ridicat, nici după 8 zile, de la locul tragediei , 20 ianuarie 2022 Femeia a plecat singură în tură pentru a-și sărbători în acest fel ziua de naștere – a ei, dar și a surorii sale gemene. A căzut în prăpastie, iar corpul său a rămas agățat în perete. De o săptămână, salvamontiștii din Bucegi așteaptă măcar un scurt interval cu vreme bună pentru a aduce trupul Silviei acasă, la părinții care așteaptă să o înmormânteze. Intervenția, spun ei, este posibilă doar cu elicopterul, căci trupul neînsuflețit este chiar într-un perete aproape vertical. Vinerea trecută, salvamontiștii au mai încercat să coboare trupul femeii. De șase ori s-au apropiat cu elicopterul de ea, dar nu au reușit să o ridice. Riscau ca aparatul de zbor să cedeze. Silvia Murgescu a fost cea mai bună alpinistă din România în urmă cu câțiva ani. Alegea, de multe ori, să facă echipă cu alte fete, la fel de curajoase ca ea. Două accidente grave au șubrezit însă sănătatea alpinistei. Cu toate astea își dorea să revină la performanțele anterioare. Când nu găsea un coechipier, pleca singură în tură. Așa a procedat și în urmă cu opt zile și nimeni nu i-a putut sta în cale, deși ascensiunea era periculoasă. Când apropiații au văzut că nu mai dă niciun mesaj de pe telefonul mobil, au alertat Salvamontul. O echipă a plecat în căutarea ei. Vremea se anunță potrivnică în zilele următoare, iar salvamontiștii încă nu știu când vor putea recupera trupul Silviei de pe munte. Între timp, toți cei care au cunoscut-o ii deplang dispariția si au transmis pe retelele sociale imbarbatari familiei indurerate. Comunicate noi Stiri
O mănăstire va purta numele călugărului Arsenie Boca. Așezământul va cuprinde o școală, un azil pentru vârstnici și un spital 16 martie 2023 O mănăstire care va purta numele călugărului Arsenie Boca se află în construcție pe un deal de la marginea orașului Deva. Proiectul ambițios al Episcopiei Devei și Hunedoarei poartă numele Așezământul „Părintele Arsenie Boca” și va cuprinde, potrivit planurilor, o mănăstire, o școală de clasele 1 – 12, un azil… Read More
Mariage Fest 2025: Cum pot intra cei care se căsătoresc în legătură cu furnizorii premiați la Gală, precum și cu furnizorii garantați AFIN 22 ianuarie 2025 Vineri, 24 Ianuarie, începe la Palatul Parlamentului Târgul Național de Nunți Mariage Fest, singurul eveniment de profil ce reunește preț de 3 zile mare parte dintre FURNIZORII garantați de Asociația Furnizorilor din Industria Nunților (AFIN… Read More
Mircea Geoană, despre cozile la pașapoarte din România – Ce mesaj transmite populației 17 martie 2022 Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, le transmite românilor că nu au de ce să stea la cozi la pașapoarte, benzinării și nici să își trimită copiii afară din țară. Nu există riscul ca Rusia să atace România, spune el. Mai mult, numărul doi din NATO susține că armata… Read More