Mită la Aeroportul Otopeni. Dorin Iacob, dezvăluiri explozive – La cine a ajuns șpaga de 22 de miioane de euro. Banii, spălați printr-un club de fotbal Webpress, 1 aprilie 202314 iunie 2023 „Domnul Mîndrescu e personaj pe care noi la Culisele Statului Paralel l-am descris de foarte multe ori. Lucrurile duc în zona unor dosare penale, oamenii vor răspunde pentru faptele pe care le-au făcut. Poate ar fi bine că demnitarii să țină cont de dezvăluirile din presă și să renunțe la o activitate ilegală. Dosarele care sunt la Parchet sunt importante să se dezvolte și să se împlinească la Parchet.”, a comentat Dorin Iacob. În cadrul dosarului sunt informații că banii ar fi putut fi spălați chiar prin intermediul unui club de fotbal: „Poate e straniu, sunt nevoit să alături două noțiuni: subiectivismul meu, sunt într-un fel direct sau indirect implicat la Dinamo, dar ce să vezi, alături o altă noțiune fair play. Conform reglementărilor FIFA, monitorizarea felului în care se aduc bani la un club de fotbal, ce cheltuieli se fac, e foarte important chiar și în perspectiva licențierii. Un asemenea scandal poate pune în pericol licențierea clubului Gloria Buzău, pentru că despre acest club e vorba. Pe de altă parte, informațiile care vin sunt foarte interesante. La un moment dat și Federația Română de fotbal poate clarifica suspiciunile: E de notorietate că Gloria Buzău are unul dintre cele mai mari bugete din Liga 2. În fotbal continuă să existe acest risc de a spală bani și anume iei bani de la niște firme cum e firma Bigotti de la aeroport, această firma da bani la Gloria Buzău. Există un raționament pentru o firma să sponsorizeze o anumită echipa. Trebuie știut că pot veni bani la un club, trebuie cercetat, banii se pot duce pe salarii fictive la jucători, se pot duce la acei agenți de fotbal, se pot scurge, dar nu în interesul publicului și spectatorilor, e doar un mecanism de a spală bani”, a mai completat Dorin Iacob. Dorin Iacob a mai subiliniat și zvonurile conform cărora Mîndrescu ar fi omul Serviciilor: „Este de notorietate faptul că domnul Mîndrescu este omul sri-ului. SRI-ul are acum ocazia să se delimiteze. Noi am mai făcut apelul acesta prin presă, doresc că Serviciul Român de Informații să se delimiteze de astfel de oameni, chiar dacă l-au avut vreodată în grijă, în atenție, în colaborare”. Și numele lui Felix Rache este vehiculat în cadrul acestui dosar, iar consultantul Dorin Iacob a comentat acest lucru: „Prezența în această anchetă demonstrează un lucru: există o filiera pe care noi am definit-o că fiind a Statului Paralel. Oamenii profită de responsabilitățile pe care le au, se organizează în grupuri și încearcă să deturneze bani privați. Eu nu cred că se zguduie coaliția ci o unește. Sunt implicați din ambele partide mai multe personaje cheie. Și domnul Felix Rache și domnul Mîndrescu au fost de foarte multe ori asimilați cu SRI, ceea ce face ca SRI să pară părtaș la aceste lucruri. Despre domnul Mîndrescu toată lumea politică spune că e susținut de SRI. Domnul Felix Rache a fost consilier la domnul Maior și avea o firma de sondare a opiniei publice și se spunea că e o firma a SRI-ului. Avem o situație în care doresc că Parchetul să își facă treaba, doresc că SRI-ul să se delimiteze, sportul, fotbalul să nu fie spurcat, echipa de fotbal să nu fi fost folosită doar pentru a se scurge bani prin ea. Sper că toate lucrurile astea să nu mai afecteze viață publică românească. Este vorba de acea situație în care demnitarii aleși sau numiți în funcții publice nu îndeplinesc atribuțiile legale pentru care sunt aleși, decât într-o mică măsură, și se ocupă de altceva, își dau mâna între ei și atribuie pe șpagă spații comerciale, iau șpagă, drenează șpagă, plimbă banii, fac lucruri reprobabile, dar din cauza funcțiilor pe care o au ei rămân ocrotiți, își văd de treaba, noi, în presă, se șoptește despre astfel de personaje ce fac și cum fac și sunt intangibili. Întotdeauna e bine ca o anchetă să poată să ajungă până la capul caracatiței. Acum vedem o parte destul de definitorie. Noi chiar l-am identificat pe acest domn Mîndrescu tipul de personaj care definește acest joc de stat paralel care se duc până în zona infracționalității. Felix Rache este un om inteligent, care știe să comunice public, un om cu anumite abilități, are și aura că a lucrat în SRI, da bine într-un astfel de grup și de interese că mai poate deruta atenția. Eu sper să nu aibă niciunul din ei probleme cu legea, dar din informațiile pe care le avem sunt lucruri foarte serioase aici”, a încheiat Dorin Iacob. Comunicate noi Sport Stiri
Oamenii de știință israelieni au editat ADN-ul roșiilor în așa fel încât acestea să consume mai puțină apă în timpul creșterii 6 februarie 2024 Cu ajutorul tehnologiei de editare a genelor CRISPR, oamenii de știință de la Universitatea din Tel Aviv au reușit să cultive roșii cu mult mai puțină apă decât absorb în mod normal aceste plante în timpul creșterii, în timp ce, conform cercetătorilor, experimentul nu a afectat randamentul, calitatea și gustul… Read More
Rareș Bogdan s-a dezlănțuit la adresa lui Marius Budăi. „Să nu mai stea toată seara să mintă pensionarii cu plânsete de crocodil” 30 octombrie 2022 Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, i-a cerut ministrului Muncii Marius Budăi să „nu mai stea toată seara să mintă pensionarii cu plânsete de crocodil” şi să rezolve problema pensiilor. El a mai afirmat că PSD, prin Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor ar fi bine să găsească bani pentru ca pensiile să… Read More
Scandalul Nordis. Posibilă minciună a premierului Marcel Ciolacu, dezvăluită 26 decembrie 2024 Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care… Read More