Monica Macovei, prima reacție după accidentul în care a fost implicată. Fostul ministru dă vina pe motociclist , 8 octombrie 2022 „Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi (sâmbătă – N.R.) am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul să îşi revină, de câteva ore încerc să obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei, sâmbătă pe Facebook. Surse din cadrul anchetei au declarat, imediat după accident, că din primele cercetări se pare că șoferul autoturismului a pătruns pe contrasens, într-o curbă şi s-a izbit cu motociclistul care circula din sens opus. „Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, şi o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis IPJ Constanţa. Comunicate noi Stiri
Pericolul ca Ialta 1945 să se repete, acum pentru Ucraina: Ce ar prevede acordul Trump-Putin pe sub masă 18 martie 2025 Doi moguli imobiliari, Donald Trump și Steve Witkoff contra unui agent KGB cu experiență, Vladimir Putin, creionează scenariul unui mare pericol, ca Tratatul de la Ialta din 1945 să se poată repeta, dar acum pentru Ucraina. Acordul Trump-Putin pe sub masă ar împărți teritoriile și bogățiile din Ucraina, după bunul… Read More
România, cu un picior în Schengen. Austria e de acord cu ridicarea granițelor aeriene 10 decembrie 2023 Premierul Marcel Ciolacu anunţă, sâmbătă seară, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”. ”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, explică el. Read More
fanatik.ro: Virgil Musta, despre valul 6 al infectărilor COVID: ”E posibil să ajungem la un număr foarte mare de cazuri”! Ce spune de vaccinare 27 iulie 2022 Medicul Virgil Musta vorbește despre noul val de infectări COVID din România și despre măsurile care pot fi luate ca să nu crească numărul bolnavilor. În exclusivitate pentru FANATIK, medicul care a făcut minuni timp de doi ani, la Timișoara, în lupta împotriva bolii care a ucis zeci de mii… Read More