Motivul ireal care a stat la baza crimei de la azilul de bătrâni din Călărași. Agresorul nu este la primul omor 22 septembrie 2022 Incidentul s-a petrecut ieri, la căminul pentru persoane vârstnice Sf. Antim Ivireanul, din Călărași. Totul s-a întâmplat în jurul orei 5 dimineaţa. O asistentă a sunat la 112, după ce a auzit gălăgie din salonul alăturat. Atacatorul și victima de 80 de ani s-ar fi certat de la o banală bucată de salam. Negru de furie, agresorul a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe bătrân în zona coastelor, în gât şi piept. Salariaţii căminului susţin că între cei doi exista o dispută mai veche care a degenerat. Un al treilea bărbat, de 60 de ani, ar fi intervenit între cei doi pentru a-i despărţi, dar a fost şi el înjunghiat în picior. Cele două victime au ajuns la spital, însă bărbatul de 80 de ani a pierdut prea mult sânge şi medicii n-au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Comunicate noi Stiri
Cutremur puternic în Afganistan. Autoritățile anunță zeci de morți. Ce magnitudine a avut seismul 7 octombrie 2023 Centrul de Supraveghere Geologică din Statele Unite (USGS) a precizat că seismul, care a avut o magnitudine de 6,3 grade pe scara Richter a lovit în apropiere de oraşul Herat, în apropiere de graniţa cu Iranul, informează Rador Radio România. Oficialii afgani au precizat că mai multe clădiri s-au prăbuşit… Citeste toata stirea
Aderarea României la Schengen | Marcel Ciolacu: „S-au făcut greşeli. Abordarea nu a fost cea corectă” 12 februarie 2023 „Să nu credeţi cumva că românii nu ştiu adevărul şi românii nu ştiu exact ce s-a întâmplat şi cine este de vină. S-au făcut greşeli în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. Tot ce am construit şi abordarea pe care am avut-o în timpul negocierilor nu a fost… Citeste toata stirea
Vizita lui Kim Jong Un în Rusia: Cum arată trenul blindat care îl transportă pe liderul nord-coreean VIDEO 11 septembrie 2023 Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, se află într-un tren blindat, în drum spre orașul-port Vladivostok, de unde începe o vizită în Rusia și unde se va întâlni cu președintele Vladimir Putin. Informația a fost confirmată atât de autoritățile de la Moscova, cât și de Phenian. Citeste toata stirea