Munca în regim hibrid devine norma pe piața muncii din România , 18 aprilie 2022 Munca de acasă a devenit o necesitate în cei doi ani de pandemie, reprezentând practic un mare experiment care a demonstrat tuturor că acest mod de lucru la scară largă este posibil. Astfel că, în pofida ridicării restricțiilor, peste 86% dintre companiile respondente la sondajul HR Barometru realizat de PwC România în luna martie vor continua să lucreze în regim hibrid și doar 11% vor relua activitatea obligatorie la birou pentru toți angajații. Este vorba, desigur, despre companii alte căror activități se pot derula la distanță. Dintre organizațiile care vor lucra în regim hibrid, 58,9% o vor face după anumite reguli, precum un număr de zile obligatoriu sau planificarea zilelor de prezență printr-o aplicație dedicată, în timp ce un sfert vor lăsa la alegerea angajatului prezența la birou. Comunicate noi Stiri
NICOLAE CIUCA: ‘Datorăm dreptatea eroilor din Decembrie 1989, dar şi tuturor disidenţilor şi victimelor regimului comunist’ 16 decembrie 2022 Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia marcării a 33 de ani de la începutul Revoluţiei Române, în care a evidenţiat că atât eroilor şi martirilor din Decembrie 1989, cât şi tuturor disidenţilor şi victimelor regimului comunist li se datorează nu doar valorizarea sacrificiului lor suprem prin… Read More
Producția electricei BMW i3 se a opri cu o ediție specială HomeRun 4 iulie 2022 BMW oprește producția primului său vehicul electric, i3 la uzina din Leipzig. Pentru aniversarea de final, cei de la BMW au pregătit 10 unități din BMW i3 HomeRun Edition. Pentru uzina din Leipzig, acolo unde a fost asamblat BMW i3, ieșirea din producție a modelului înseamnă încheierea unei ere, dar… Read More
„Pare că ne împinge spre capitulare”. Reacție de îngrijorare din Ucraina, după decizia SUA de a sista ajutorul militar 4 martie 2025 „La suprafață, acest lucru arată foarte rău”, a declarat șeful comisiei pentru afaceri Externe din parlamentul Ucrainean, după decizia luată luni seară de Donald Trump, scrie Reuters. Oleksandr Merejko, șeful Comisiei pentru afaceri externe a… Read More