NATO împlinește 75 de ani de la fondare. Iohannis: România este ferm dedicată procesului de permanentă adaptare al Alianței Nord Atlantice , 4 aprilie 2024 „NATO, cea mai puternică şi importantă Alianţă de apărare din istorie, împlineşte 75 de ani. Relevanţa acesteia este cu atât mai mare, având în vedere actualul context dificil. România este ferm dedicată procesului de permanentă adaptare al NATO, astfel încât să devină mai puternică şi mai bine pregătită pentru viitor”, a declarat Iohannis, în mesajul citat. Afirmația șefului statului vine în contextul în care joi are loc, la sediul Alianței din Bruxelles, o ceremonie aniversară la care participă liderii NATO şi miniştrii de Externe aliaţi. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – cunoscută și ca Alianța Atlanticului de Nord – este o alianță politico-militară ce reunește 32 de țări din Europa și America de Nord. Organizația a fost înființată în 1949 prin Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington, cu obiectivul principal de a pune în aplicare un sistem comun de apărare împotriva unui atac provenit din exterior. Sediul general NATO se află la Bruxelles, în Belgia, iar Sediul Central al Forțelor Aliate din Europa se află în apropiere de Mons, în Belgia. Cele 12 state fondatoare ale organizației sunt Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos. Au existat mai multe etape de extindere, dintre care cele mai recente au avut loc în 2020, 2023 și 2024, când Macedonia de Nord, Finlanda și Suedia au finalizat formalitățile de aderare. Citește și Liderii europeni au ajuns la București. Klaus Iohannis, discuții-cheie cu Charles Michel și Viktor Orban: „Ne așteaptă provocări majore” Comunicate noi Stiri
Ursul „Rambo” se plimbă liber pe străzile din Ploiești în timp ce autoritățile nu reușesc să-l prindă – Măsuri speciale 16 august 2023 Autorităţile din Ploieşti anunţă că, după ce locuitorii oraşului au semnalat prezenţa unui urs în cartierul Mihai Bravu şi în apropierea rafinăriei Vega, în cele două zone au fost montate trei camere de supraveghere. În plus, cartierele respective sunt monitorizate, de două ori pe zi, cu ajutorul unei drone, iar… Read More
Sesizare la Parchet împotriva lui Nicușor Dan. Cine a depus-o și ce acuzații i se aduc în urma scandalului privind planșeul Unirii 30 octombrie 2024 Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunţă depunerea unei sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care cere declanşarea unei investigaţii cu privire la ”posibilele infracţiuni de neglijenţă şi abuz în serviciu” comise de primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, care,… Read More
Portul unor însemne religioase, precum vălul islamic, poate fi interzis în țările UE, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene 30 noiembrie 2023 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit marţi că o administraţie publică poate decide să le interzică portul de însemne religioase, precum vălul islamic, tuturor angajaţilor săi, inclusiv celor care nu lucrează în mod direct cu publicul, transmit AFP. Read More