New York Times: Războiul din Ucraina mai provoacă încă surprize. Cea mai mare surpriză ar fi pentru Putin (editorial) , 9 iunie 2022 Iată un fapt surprinzător: în timp ce, practic, americanii nu se pun de acord cu aproape nimic, o importantă majoritate se pronunță în favoarea unui generos ajutor economic și militar destinat Ucrainei în lupta acesteia împotriva eforturilor lui Vladimir Putin de a o șterge de pe hartă. Este cu atât mai surprinzător dacă te gândești că, cu doar câteva luni în urmă, majoritatea americanilor nu ar fi putut găsi pe hartă Ucraina, având în vedere că ea e o țară cu care noi nu am întreținut niciodată niște relații speciale – scrie ziarul american The New York Times într-un editorial, citat de Rador. Comunicate noi Stiri
Adolescent cercetat după ce ar fi desenat două svastici pe pereții Sinagogii din Sighișoara 25 decembrie 2021 Potrivit IPJ Mureș, polițiștii au fost sesizați, miercuri seara, cu privire la faptul că, pe strada Tache Ionescu din Sighișoara, pe doi stâlpi ce aparțin Sinagogii evreiești sunt desenate două simboluri svastica. Polițiștii de investigații criminale deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Au demarat o… Read More
Expertul Marca în arbitraj explică de ce golul lui Bayern Munchen contra Realului a fost anulat incorect 9 mai 2024 Bayern Munchen contestă vehement arbitrajul brigăzii poloneze de la meciul retur cu Real Madrid din semifinalele Champions League (scor 2-1 pentru spanioli). Faza care i-a scos din minți pe oaspeți s-a petrecut în minutul 90+13, atunci când golul marcat de Matthijs de Ligt a fost anulat. În urma victoriei, galacticii… Read More
Fondul de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări semnează un acord pentru a investi în infrastructura de gaze naturale din ţară 24 mai 2022 SNTGN TRANSGAZ SA (‘Transgaz’) informează că a semnat un acord privind foaia de parcurs cu Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări S.A. SICAV-RAIF (‘3SIIF’, ‘Fondul’), un fond comercial dedicat investiţiilor în infrastructura din Europa Centrală şi de Est, pentru a colabora în ceea ce priveşte construirea unei infrastructuri,… Read More