Nissan și-a continuat declinul livrărilor și în septembrie, dar înregistrează progrese mari în producție , 29 octombrie 2022 Rezultatele de vânzări și producție ale Nissan pentru luna septembrie și pentru prima jumătate a anului fiscal arată că japonezii au în continuare probleme cu componentele și cu livrările. Dacă producția și-a încetinit scăderea în ultima lună, vânzările au rămas sub nivelul de anul trecut cu 10 procente. Nissan a vândut în luna septembrie 274.565 de autovehicule, volumul fiind cu 10,1% mai mic decât în 2021, cauza principală fiind situația de pe cele două piețe majore ale mărcii, Europa și mai ales China, însă nici restul regiunilor nu au dat semne că-și revin prea rapid. Singura piață cu creștere a fost cea din SUA, unde cele 4,2 procente avans au compensat doar parțial scăderile de pe restul piețelor din America de Nord, astfel că pierderea s-a ridicat la -6,3%, cu un volum de 71.300 de unități. Pe cea mai mare piață a grupului nipon, vânzările au totalizat 92.000 de vehicule, în sceădere cu 11,8%, chiar dacă piața auto din această țară a înregistrat o revenire dinamică pe perioada verii și primele luni de toamnă. În Europa, scăderea este și aici aproape de 10 procente, cu un volum care a scăzut mult față de anii trecuți, la 30.700 de vehicule, în septembrie. Pe cele șase luni ale anului fiscal, situația este în continuare în alertă, pentru că scăderea globală depășește 20 de procente, adică 400.000 de vehicule mai puțin decât în urmă cu un an. Rezultatul este dat în special de vânzările din afara Japoniei, care sunt cu 23,2% sub nivelul de anul trecut, la 1,35 de milioane de unități, în condițiile în care totalul vânzărilor companiei au fost de 1,56 milioane de vehicule (aproape 2 milioane în 2021). Producția Nissan pare a se fi redresat mai bine decât livrările, care vor întârzia cu certitudine câteva luni până vor ajunge din urmă comenzile. În Japonia, producția a crescut în septembrie cu 46%, iar pe cele șase luni cu 18,2%, la 255.576 de vehicule. În afara Japoniei, creșterea mai mică, dar tot cu două cifre, 19,4%, cu 311.762 unități în septembrie, și 1,61 milioane de unități pe intervalul aprilie – septembrie, cu 1,6% mai mare. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
‘Biblia de la Bucureşti’, scoasă la licitaţie 27 iunie 2023 Iubitorii de cărţi rare au un punct fix pe agendă la începutul lunii viitoare. ‘Biblia de la Bucureşti’, ‘Cazania lui Varlaam’ şi ‘Letopiseţele Ţării Moldovei’, alături de alte exemplare originale rare, dintr-o colecţie privată niciodată expusă publicului ori din care să fi avut loc vânzări în piaţa de carte, sunt… Read More
Oamenii premierului Nehammer recunosc că aderarea României la spațiul Schengen a fost respinsă din motive ELECTORALE 14 ianuarie 2023 Oamenii din partidul cancelarului austriac, dar și responsabilii politici ai guvernului au recunoscut că s-au împotrivit ca România și Bulgaria să intre în Schengen din cauza unor interese politice. Practic, aceștia au luat această decizie de frica rivalilor din Partidul Libertății, partid care ocupă locul întâi în sondajele din… Read More
Ce pedeapsă a primit un român care a înjurat un polițist pe Facebook 17 octombrie 2023 Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Argeș, a fost condamnat, pe 11 octombrie 2023, de Judecătoria Pitești, la șapte luni de închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea de ultraj. Timp de doi ani, nu mai are voie să se apropie la mai puțin de 50 de metri de… Read More