O decizie luată de SUA ar putea da peste cap inflația globală. Adrian Negrescu: „Există riscul ca prețurile să înceapă să crească din nou” Webpress, 3 decembrie 20253 decembrie 2025 După ce Rezerva Federală a SUA a decis ca, de la 1 decembrie, să oprească procesul de Quantitative Tightening (QT), analiștii români sunt de părere că asistăm la un moment de cotitură major în politica monetară globală. QT se referă la o politică monetară menită să reducă bilanțul Federal Reserve prin eliminarea activelor (titluri de stat și garanții ipotecare) din portofoliul său. Acest proces inversează acțiunile din cantitative easing (QE), reducând oferta de bani din economie și crescând ratele dobânzilor. Se consideră că metoda ajută la combaterea inflației prin răcirea economiei, reducerea lichidității și limitarea creditării. Potrivit explicațiilor oferite pe pagina sa de Facebook de analistul economic Adrian Negrescu, FED „a luat piciorul de pe frâna economiei. Nu a început încă să accelereze (prin tăierea dobânzilor sau tipărirea de bani – QE), dar a decis să nu mai retragă lichiditate din piață. Văd deja în presa americană speculându-se pe larg că este primul pas spre un nou val de inflație”, a explicat acesta. Negrescu este de părere că mișcarea băncii centrale a SUA înseamnă ori că există semne de recesiune sau slăbiciune pe piața muncii, iar FED nu vrea să „sufoce” economia retrăgând prea mulți bani, ori că asistăm la un risc de criză bancară (lichiditate). „Rezervele băncilor comerciale au scăzut la un nivel periculos de mic. Dacă sunt prea puțini bani în sistemul interbancar, dobânzile pe termen scurt pot exploda (cum s-a întâmplat în criza Repo din 2019), blocând creditarea. Ce înseamnă asta? Piețele financiare iubesc lichiditatea. Oprirea retragerii de bani este interpretată de investitori ca un „colac de salvare”. Investitorii devin mai dispuși să își asume riscuri („Risk-On”). De obicei, bursele și activele riscante (precum Bitcoin) tind să crească atunci când banca centrală devine mai puțin restrictivă”, a mai explicat acesta. Pe de altă parte, o politică monetară mai relaxată face ca moneda respectivă să fie mai puțin atractivă pentru investitorii care caută randamente sigure (dobânzi mari), astfel că dolarul s-ar putea deprecia ușor față de alte valute (Euro, Yen), ceea ce ar ajuta exportatorii americani, dar ar scumpi importurile pentru SUA. Marea problemă o reprezintă, însă, potrivit lui Adrian Negrescu, reaprinderea inflației, întrucât QT a fost instrumentul principal (alături de dobânzile mari) pentru a lupta cu inflația. „Dacă FED oprește retragerea banilor în timp ce economia este încă fierbinte, există riscul ca prețurile să înceapă să crească din nou, anulând progresele făcute în ultimii doi ani. În esență, decizia de la 1 decembrie semnalează că FED consideră că a făcut suficient pentru a răci economia sau că se teme să nu rupă ceva în sistemul bancar”, a conchis analistul. Administratie publica Afaceri / Comert Banci / Asigurari Finante / Contabilitate Politica
ANUL FINANCIAR 2021 / ANUL TRECUT Valoarea companiilor locale listate la BVB a atins cel mai ridicat nivel din istorie 24 ianuarie 2022 * Radu Hanga, preşedintele BVB: ‘Ne aşteptăm ca trendul listărilor să continue şi este posibil să vedem noi companii de stat listate la bursă, cum este Hidroelectrica’ * Volumul acţiunilor a scăzut cu 11% faţă de anul 2020 * Creştere de 40% a indicelui BET-TR, ce reflectă şi dividendele plătite… Read More
NICOLAE CIUCA: ‘România valorifică oportunităţile excelente oferite de cooperarea economică şi politică cu Egiptul’ 4 februarie 2023 Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, în cadrul vizitei oficiale efectuate în Egipt, că România valorifică oportunităţile excelente oferite de cooperarea economică şi politică cu Egiptul şi le concretizează în proiecte de dezvoltare menite să aducă prosperitate ţărilor noastre Read More
Semnele care trădează boli grave. Dacă observi așa ceva pe corp, mergi de urgență la doctor! 19 decembrie 2021 Când vitaminele sunt insuficiente în organism, corpul trimite semnale de alarmă: Crăpături la colțurile gurii Fisurile şi durerile la colţul gurii sunt pe cât de supărătoare, pe atât de jenante în viaţa de zi cu zi. Ele traduc o carenţă de fier, zinc şi vitaminele B3, B2 şi B12. Sfat:… Read More