O femeie a murit după ce a căzut de pe un bloc din municipiul Cluj – Poliția cercetează cazul , 13 noiembrie 2023 „Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca au fost solicitaţi pentru a interveni cu o autospecială cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SAJ, pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane căzute de la înălţime, de pe un bloc de locuinţe, situat pe strada Floreşti din municipiul Cluj-Napoca. Forţele au ajuns la faţa locului, însă femeia prezintă afecţiuni incompatibile cu viaţa”, informează ISU Cluj, potrivit Agerpres. Poliția a deschis un dosar în această cauză. „Azi, 13 noiembrie, în jurul orei 10,35, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată printr-un apel 112 cu privire la faptul că o persoană de sex feminin ar fi căzut de la înălţime, dintr-un imobil situat pe strada Calea Floreşti din municipiu. Din nefericire, echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul acesteia. În baza celor sesizate, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru stabilirea identităţii femeii şi tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, informează IPJ Cluj. Comunicate noi Stiri
UE, criticată pentru monitorizarea slabă a democrației. România, pe lista țărilor care ignoră recomandările de la Bruxelles 14 octombrie 2024 Rapoartele Comisiei Europene sunt „complet ineficiente ca unealtă” pentru respectarea democrației în statele membre, arată Uniunea Libertăților Civile pentru Europa (Liberties) în cel mai nou raport despre statul de drept în Europa. România se află printre țările care au respectat parțial sau deloc recomandările venite de la Bruxelles în 2023. Read More
ATAC CIBERNETIC: Ucraina suspectează un grup legat de serviciile secrete belaruse 16 ianuarie 2022 Kievul este convins că un grup de hackeri legat de serviciile secrete belaruse a efectuat atacul cibernetic care a afectat în această săptămână site-uri internet ale guvernului ucrainean şi a utilizat un program malware similar celor utilizate de un grup de hackeri legat de serviciile secrete ruse, a declarat un… Read More
Canadienii, gata de luptă cu Trump în războiul taxelor. „Trebuie să simtă durerea. Le tai curentul cu zâmbetul pe buze” 4 martie 2025 În timp ce Canada se pregătea pentru ca președintele american Donald Trump să inițieze marți, 4 martie, războiul său comercial împotriva țării, provincia Ontario era deja pregătită să răspundă, conform publicației Toronto Sun. Read More