OPINII Inflaţia termină 2022 peste 16%. De unde vine grosul creşterii preţurilor? , 19 ianuarie 2023 Raportul pe decembrie 2022 al Institutului Naţional de Statistică (INS) arată o creştere a preţurilor de 16,4% faţă de decembrie 2021, un avans de 0,4% faţă de luna anterioară şi o creştere medie de 13,8% în ultimele 12 luni. Este un pas mic înapoi faţă de inflaţia anualizată din noiembrie, care se apropiase de 17%, dar să ţinem cont că a dispărut efectul de bază care generase puseul de creştere din luna menţionată (inflaţia din noiembrie 2021 fusese practic zero). Banci / Asigurari Comunicate noi Finante / Contabilitate Stiri
Locuință mistuită de flăcări în Prahova. Un bătrân de 85 de ani a fost salvat de pompieri într-o acțiune contracronometru 21 februarie 2025 Potrivit salvatorilor, incendiul a afectat o casă din municipiul Ploiești, pompierii intervenind cu patru autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD.’Incendiul se manifestă la nivelul mansardei, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați. Primele echipaje sosite la fața locului, având informația ca… Read More
Şeful arestului IPJ Argeş, reţinut de DIICOT; primea mită bani şi ţigări de la persoanele arestate 29 iulie 2023 Comisarul Ciprian Marangoci, şeful Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Argeş, a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, după ce a fost prins în timp ce primea 500 de euro mită şi un cartuş de ţigări de la o persoană aflată în arest preventiv. Read More
Ceasurile Samsung Galaxy Watch, validate pentru monitorizarea activității fizice în studii clinice 5 septembrie 2024 Samsung Galaxy Watch a fost recent validat pentru monitorizarea precisă a activității fizice, conform unui studiu realizat în colaborare cu Universitatea Michigan. Cercetările, efectuate de Michigan Performance Research Laboratory (MiPR) din cadrul Human Performance Sport Science Center (HPSSC), au demonstrat că ceasurile Galaxy Watch oferă date comparabile cu cele obținute… Read More