Orice negociere de pace fără Rusia ”nu se poate”, susține purtătorul de cuvânt al Kremlinului , 26 martie 2024 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat, într-un interviu publicat marţi, 26 martie, că orice summit internaţional de pace referitor la Ucraina care ar exclude Rusia este pur şi simplu „absurd” şi va eşua, relatează Reuters. Comunicate noi Stiri
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, despre protestele magistraților: „Mergem mai departe cu reforma pensiilor speciale” 21 iunie 2023 Ministrul a mai spus că discuţiile cu reprezentanţii din justiţie s-ar referit la principiul ca nicio pensie nu poate să depăşească salariul, că nu se vor crea noi categorii de pensii speciale iar pensiile speciale se vor calcula pe baza principiului contributivităţii. ”Vă garantez că vom găsi soluţia echilibrată, astfel… Read More
Italia preia preşedinţia G7 într-un moment critic pentru geopolitica mondială 1 ianuarie 2024 Italia a preluat luni preşedinţia grupului celor şapte ţări puternic industrializate (G7), într-un moment în care războaiele din Gaza şi Ucraina şi criza din strâmtoarea Taiwan, împreună cu provocări majore precum terorismul, pandemiile sau inteligenţa artificială (IA), pun sub semnul întrebării ordinea internaţională stabilită după sfârşitul Războiului Rece, informează EFEși… Read More
Mesajul ambasadoarei SUA de Ziua Independenței: „Angajamentul nostru faţă de România este de neclintit”. FOTO&VIDEO 3 iulie 2024 Kathleen Kavalec, a declarat în cadrul recepţiei de la Ambasada Statelor Unite ale Americii, cu ocazia celei de-a 248-a aniversări a Zilei Independenţei, că în calitate de parteneri şi aliaţi în NATO, angajamentul SUA faţă de România este de neclintit. Read More