Polițistul reținut pentru că ar fi lucrat la fabrica de droguri din Miroslava este fiul unui fost primar Webpress, 20 septembrie 2023 Vlad, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, a fost reținut alături de celelalte peste 20 de persoane implicate în dosarul privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive din cadrul fabricii…
Percheziții la Spitalul „Marius Nasta”: MITĂ pentru operații. Zeci de medici, duși la audieri. Geaca unui pacient, cerută șpagă de un doctor Webpress, 20 septembrie 2023 Anchetatorii au descins la Institutul Marius Nasta încă de la primele ore ale dimineții. Potrivit unor surse, este vorba despre un dosar de luare de mită în care sunt vizați mai mulți doctori din secția de Chirurgie Toracică. Doi dintre cei vizaţi de anchetă sunt chiar profesori universitari, şefi de…
Plățile în numerar, restricționate în toate magazinele cash and carry. Care este noul plafon Webpress, 20 septembrie 2023 Potrivit proiectului de lege publicat de Guvern, ce cuprinde măsurile fiscale, în magazinele cash & carry, plățile vor putea făcute în limita a 2.000 de lei cash. Până acum, românii puteau cheltui până la 10.000 lei în numerar. Plafoanele la tranzacții sunt: a) încasări de la persoanele prevăzute la art….
Adevărul despre măslinele din magazinele din România. Ce nu spun niciodată comercianții Webpress, 20 septembrie 2023 Ingredientele regăsite în compoziția sortimentelor de măsline analizate sunt următoarele: măsline recoltate în diferite etape de coacere a fructelor, apă, sare de mare, sare, ardei murat, usturoi, ardei roșu, migdale, anșoa, coriandru, ulei de floarea soarelui, boia iute, boia dulce, cimbru, piper macinat, plante aromatice și oțet. Cantitatea netă de…
Urmărire ca-n filme, pe străzile din Ilfov – Un șofer a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a lovit o altă mașină în trafic Webpress, 20 septembrie 2023 Un bărbat de 38 de ani a fost urmărit în trafic de poliţişti din Bucureşti după ce a refuzat să oprească autoturismul la semnalul unor agenţi, pe o stradă din Sectorul 6. Ulterior, în judeţul Ilfov, el a pierdut controlul volanului şi a lovit o maşină, o femeie fiind rănită….
Val de facilități pentru gravide si părinți. Ce obligații vor avea instituțiile și magazinele? Webpress, 20 septembrie 2023 Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că firmele private și instituțiile publice sunt obligate să asigure cel puțin 2 locuri de parcare rezervate gravidelor și persoanelor cu copii mici. „În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de…
Românii printre europenii care lucrează cel mai mult – Ce țări ne depășesc în clasament Webpress, 20 septembrie 2023 Durata obişnuită a programului de lucru săptămânal al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană a fost de 37,5 ore, în medie, în anul 2022, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Potrivit acestor date, există diferenţe semnificative în rândul statelor membre. Astfel cel mai…
3 cuvinte care au îngrozit lumea: răspunsul unui criminal în serie când a fost întrebat dacă simte vreo remușcare Webpress, 20 septembrie 2023 Gibson, originar din Indiana, Statele Unite, a primit pedeapsa capitală. Acesta îşi trăieşte ultimele zile. Bărbatul a fost condamnat la moarte după ce a ucis cu sânge rece trei femei. Se pare, însă, că numărul victimelor este mult mai mare, printre acestea fiind atât femei, cât şi bărbaţi. „Poliţiştii habar…
Banca Națională, ȚINTA unui atac cibernetic tip spoofing: Cum se pot feri românii de ȚEPE prin care se cer date personale Webpress, 20 septembrie 2023 Banca Națională a României îi avertizează pe români despre un atac cibernetic de tip spoofing prin care li se cer date personale, informații despre transferuri de bani, împrumuturi. BNR a anunțat miercuri, 20 septembrie, că au fost semnalate cazuri în care persoane se folosesc de numele instituției pentru a…
Tineri prinși cu droguri, în curtea unui liceu din Timișoara. Scuza invocată de un minor de 16 ani Webpress, 20 septembrie 2023 ”În cursul zilei de ieri (marţi – n.r.), un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, aflat în serviciul de patrulare, a identificat în curtea unui liceu, doi tineri, dintre care unul minor, având substanţe interzise asupra lor. Jandarmilor le-a atras atenţia comportamentul suspect al celor doi, iar în…
Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, a fost respinsă – Câte voturi s-au înregistrat Webpress, 20 septembrie 2023 Moţiunea simplă a USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost respinsă miercuri de Camera Deputaţilor, cu 89 de voturi pentru, 161 împotrivă, 15 abţineri şi un deputat care nu a votat. ”Neglijenţă criminală şi crimă cu premeditare, astăzi, PNL-ul laş, l-a salvat a treia oară pe…
Elena Udrea, mesaj emoționant pentru fiica sa, la aniversarea micuței: „Îmi cer iertare pentru că nu îți sunt alături” Webpress, 20 septembrie 2023 „La multi ani, iubirea mea! ❤️ La multi ani, fetita mea minunata! Iti doresc sa fii sanatoasa, puternica, si sa ramai plina de iubire in ciuda acestei grele incercari prin care trebuie sa treci si pe care ma rog sa o depasesti cu bine. Fii fericita, pentru ca tu…
Cine sunt „cei 12 apostoli ai sănătății” – Regulile de aur dacă vrei să trăiești mult și sănătos Webpress, 20 septembrie 2023 Alimentația echilibrată: O alimentație echilibrată este esențială pentru a furniza organismului toți nutrienții necesari. Consumul de fructe, legume, cereale integrale, proteine slabe și grăsimi sănătoase ajută la menținerea greutății ideale, la prevenirea bolilor și la susținerea energiei zilnice. Exercițiul fizic regulat: Activitatea fizică nu doar că tonifică mușchii și îmbunătățește…
Cine e femeia anului 2023: Are noroc cu carul – Și alte zodii se bucură de atenția astrelor – Cine sunt ghinioniștii Webpress, 20 septembrie 202320 septembrie 2023 Cine este femeia anului 2023: Are noroc cu carul – Ce evenimente magice o așteaptă în următoarele luni? Se pare că în 2023 toată bucuria se va aduna la al șaptelea semn de pe cercul zodiacal. Ți-ai dat deja seama despre cine este vorba? Exact! Balanța este aleasa Universului pentru…
Reuters: Zelenski, înconjurat de colaboratori cu posibile legături corupte. Cine este „cardinalul verde”? Webpress, 20 septembrie 2023 În perioada în care a condus una dintre cele mai proeminente companii de construcții din Ucraina, Oleh Maiboroda a avut în biroul său un seif plin cu bancnote de dolari. Conform declarațiilor sale pentru Reuters, acești bani erau destinați mituirii oficialilor pentru aprobarea proiectelor. Oleh Tatarov, acum consilier principal al…