Un voluntar britanic în războiul din Ucraina a fost capturat de ruși la Mariupol Webpress, 12 aprilie 2022 Aiden Aslin, în vârstă de 28 de ani, căruia i se spune „Johnny”, a declarat că unitatea sa a făcut tot posibilul pentru a apăra Mariupol, dar „nu a avut de ales decât să se predea forțelor rusești”. „Nu avem mâncare și nici muniție, sper ca acest război să se…
CULISELE STATULUI PARALEL: Fostul director Romgaz Adrian Volintiru despre cum a ratat România șansa de a nu depinde de gazul rusesc Webpress, 12 aprilie 2022 „România putea cumpăra 20% din acțiuni cu 12,5 milioane de euro, iar mai departe investiția totală ar fi fost de 368 de milioane, din care 166 erau acoperite din fonduri europene, iar pentru restul din sumă fiecare companie participantă la asociere, inclusiv Romgaz, trebuia să vină cu circa 40 de…
Zelenski a refuzat să-l primească la Kiev pe președintele Germaniei Webpress, 12 aprilie 2022 Vizita era planificată de partea germană, președintele Frank-Walter Steinmeier (66 de ani) vrând să meargă la Kiev „pentru a trimite un semnal puternic de solidaritate europeană cu Ucraina”, după cum a declarat chiar acesta marți după-amiază. „Eram pregătit să fac asta. Dar se pare, trebuie să iau notă, că acest…
Inflația din SUA a ajuns la maximul ultimilor 40 de ani Webpress, 12 aprilie 2022 Datele privind indicele preţurilor de consum, publicate marţi de Departamentul Muncii, arată că în luna martie comparativ cu luna februarie, preţurile au crescut cu 1,2%, cel mai mare salt înregistrat după luna septembrie 2005. În ritm anual, preţurile de consum au înregistrat un salt de 8,5%, cea mai mare creştere…
Povestea cutremurătoare a unei ucrainence care a fugit din calea războiului. Cum a fost afectat copilul ei de infernul de la graniță Webpress, 12 aprilie 2022 În prezent, femeia și fiica ei se află în străinătate, unde au fugit de agresiunea rusă. În prima zi, Iulia s-a trezit când a auzit exploziile. Nu erau foarte apropiate, dar ferestrele tremurau. Apoi, rușii au bombardat aeroportul din Nipru. „A fost o asemenea forță de impact încât în orașul…
Boris Johnson va fi amendat de poliție pentru că a participat la petreceri în timpul restricțiilor Covid-19 Webpress, 12 aprilie 2022 Cei doi au primit o notificare de la Poliția Metropolitană că li se vor da amenzi. Liderul laburist Sir Keir Starmer a cerut celor doi politicieni să demisioneze. Până în prezent, au fost date peste 50 de amenzi. Poliția a spus că nu-i va numi pe toți cei care…
Polonia a arestat un spion rus și doi spioni belaruși Webpress, 12 aprilie 2022 „Probele adunate de serviciul de contraspionaj indică faptul că bărbatul respectiv colecta, la cererea serviciilor speciale ruse, informaţii privind pregătirea de luptă a forţelor armate poloneze şi a celor ale NATO””, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului polonez de informaţii. Acesta a adăugat că „este vorba despre un cetăţean rus…
Dacia anunță că a vândut 5.000 de mașini electrice Spring în România Webpress, 12 aprilie 2022 Dacia a anunțat astăzi că a fost vândut modelul Dacia Spring cu numărul 5.000 în România. Mașina electrică este produsă în China în parteneriat cu producătorul Dongfeng. Un client din București a devenit posesorul celui de-al 5.000-lea vehicul Dacia Spring vândut pe piaţa din România. Autoturismul, de culoare Lightning Silver,…
Mercedes-Benz mizează pe noii îmbogăţiţi din India pentru creşterea vânzărilor de automobile de lux Webpress, 12 aprilie 2022 Constructorul auto german Mercedes-Benz mizează pe faptul că un nou val de tineri milionari va stimula cererea pentru automobile de lux în India, astfel că ritmul de creştere a vânzărilor de automobile premium va fi mai mare decât cel înregistrat pe piaţa automobilelor de masă, a declarat marţi un oficial…
Nicolae Ciucă, alături de sportivi: „Faptul că România va fi prezentă la Jocurile Invictus de la Haga este o dovadă a curajului” Webpress, 12 aprilie 2022 „Povestea Invictus România a început cu 8 ani în urmă, când un grup de voluntari inimoși, militari și civili, au început un proiect inspirațional care, dincolo de ideea de promovare a valorilor militare şi naţionale, şi-a propus să ne amintească valoarea sacrificiului militarilor noştri răniţi în teatrele de operații și…
Dublarea alocaţiei de hrană pentru copiii instituţionalizaţi, „o premieră, după mai bine de 20 de ani”. Anunțul ministrului Firea Webpress, 12 aprilie 2022 „Am vrut să vin astăzi la părintele Tănase să văd aceşti copii, atât români, cât şi din Ucraina, pentru a-i spune personal domniei sale şi tuturor celor care îngrijesc copii instituţionalizaţi din România – fie că sunt asistenţi maternali sau asistenţi sociali în centrele de plasament – că aseară s-au…
Andrei Baciu: Câteva mii de cabinete de medicină de familie vor putea fi dotate prin PNRR Webpress, 12 aprilie 2022 „Câteva mii de cabinete de medicină de familie vor putea fi dotate cu echipamente şi aparatură care vor servi la creşterea activităţii lor, tocmai pentru a putea muta, cum se întâmplă în toate sistemele de sănătate moderne, mare parte din activităţile medicale de screening, de prevenţie, inclusiv de diagnostic şi…
Poveștile CUTREMURĂTOARE ale femeilor din Ucraina care au dat piept cu armata lui Putin. ORORILE la care au fost supuse, de neimaginat Webpress, 12 aprilie 2022 Înregistrările includ ordine de a ucide civili și discuții despre o tânără adolescentă de 16 ani care a fost violată de trei soldați ruși din regimentul de tancuri. Acuzațiile aduse armatei ruse au devenit mai puternice după ce forțele rusești s-au retras din zona Kievului, unde au lăsat în urmă…
Legea privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului, trimisă la reexaminare de Klaus Iohannis – Decizia președintelui Webpress, 12 aprilie 2022 Cerere de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 17/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis marți, 12 aprilie 2022, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind…
DIICOT a extins urmărirea penală în cazul fraților Tate: infracţiuni de trafic de persoane şi viol – O tânără din SUA a fost sechestrată Webpress, 12 aprilie 2022 DIICOT a anunţat marţi că a extins urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi viol, în cazul tinerei cu cetăţenie americană, sechestrată într-un imobil din oraşul Voluntari. „La data de 11.04.2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus declinarea în favoarea DIICOT – Structura Centrală…