Situație INCREDIBILĂ la STB! Adrian Criț: Șoferii care au ieșit azi pe teren s-au întors tremurând la depou, presați de liderii de sindicat Webpress, 23 ianuarie 2022 „Astăzi am avut o discuţie cu şeful depoului de la Berceni. M-a sunat în jurul orei 9 şi mi-a spus că 6 conducători de troleibuz s-au întors tremurând din traseu şi vor să intre în depou. L-am rugat să îi invite în birou, astfel încât să am o discuţie cu…
Bătaie într-un bar dintr-o localitate ieșeană! INCREDIBIL unde a fost prins unul dintre agresori Webpress, 23 ianuarie 2022 Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, doi bărbați de 29, respectiv 35 de ani, din Ion Creangă și Icușești, ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat de 39 de ani, ce se afla în locația respectivă. Totodată, aceștia ar fi provocat…
Horoscop luni, 24 ianuarie. Ce ne rezervă astrele la început de săptămână Webpress, 23 ianuarie 2022 BERBEC O problema de sănătate îți cam strică planurile de azi. În loc să te concentrezi la ce aveai de făcut, umbli prin farmacii, pe la medici, sau ești consemnat la domiciliu, ceea ce devine frustrant pentru ține, în cazul în care aveai un program arhiincarcat. TAUR Veștile care sosesc…
Condiții mai DURE pentru stabilirea domiciliului: Adresele la care „locuiesc” mai multe persoane, în atenția autorităților Webpress, 23 ianuarie 2022 Potrivit proiectului de ordonanță, cei care vor sa isi stabileasca domiciliul sau resedinta la o anumita adresa, adica sa obtina o viza de flotant sau sa fie luati in spatiu, nu vor mai putea face acest lucru daca la adresa respectiva sunt inregistrate mai mult de 10 persoane, decat daca…
Incidența cazurilor COVID din Capitală se apropie de pragul de 10 cazuri la mie! Evoluția este ALARMANTĂ Webpress, 23 ianuarie 2022 Cum a evoluat rata de incidența cumulată calculată la 14 zile, în Capitală: 23.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 9.50 22.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 8.77 21.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 8.03 20.01.2022 – ora 10:00 – valoarea de 7.15 19.01.2022 – ora 10:00 –…
Vasile Petrariu, sindicalist STB: „Peste 80% dintre angajați CONTINUĂ greva”. Ce spune despre posibilitatea ca și Metrorex să intre în grevă Webpress, 23 ianuarie 2022 „Au ieșit în traseu la ora 07:00, în jur de 150 de vehicule dintr-un parc de 791, cam 18 % din cele programate să lucreze astăzi. Peste 80% din numărul de salariați care ar fi trebuit să lucreze astăzi continua conflictul spontan. Din păcate, cei care decid nu au intenționat…
Un angajat STB rupe TĂCEREA: „Protestatarii nu știu exact ce vor, merg pe EFECTUL DE TURMĂ. Sindicalitatea e înțeleasă greșit. Legea trebuie SCHIMBATĂ” Webpress, 23 ianuarie 2022 „Nu mi se pare normal că noi să nu ne facem datoria impusă de fișa postului și de contractul individual de muncă, conform legilor în vigoare. Ieri am lucrat pe linia 465, care face legătura între 1 Decembrie și Piața Eroii Revoluției din București. Am avut reacții (colegii greviști – n.r.) la ieșire, dar s-au estompat și nu am avut dificultăți în sensul ăsta. Mi-au reproșat diverse. Ieri mi-am dat telefonul pe silence și a trebuit să mă odihnesc…
HARTA salariilor minime: Care este EVOLUȚIA în alte state și ce își PERMIT românii să cumpere Webpress, 23 ianuarie 2022 Este o analiză făcută pe baza evoluției salariului minim, comparativ cu anul trecut, însă la nivel mondial. Cea mai mare creștere o înregistrează Muntenegru, care a ajuns la o creștere de 103%, de la 222 de euro, anul acesta salariul minim a ajuns la 450 de euro. Argentina – 55%, Turcia…
Cum va fi vremea în luna februarie. ANM a emis prognoza Webpress, 22 ianuarie 2022 Prognoza meteo pentru săptămâna 31 ianuarie – 7 februarie 2022 Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte, local în centru…
Șeful marinei din Germania a demisionat după ce a cerut „respect” pentru Vladimir Putin Webpress, 22 ianuarie 2022 Vice-amiralul Kay-Achim Schönbach a făcut aceste comentarii în India. În urma lor, ambasadorul Germaniei a fost solicitat de autorităţile ucrainene pentru a da explicaţii, iar Schönbach a încercat să revină asupra lor sâmbătă. „Ceea ce îşi doreşte cu adevărat este respect”, a spus Schönbach despre Putin.”Şi, Doamne, să acorzi cuiva…
Lista alimentelor care provoacă inflamaţii grave în corp. Ai grijă, şi tu le consumi! Webpress, 22 ianuarie 2022 Ignorând simptome banale ca roşeaţa, umflarea sau durerea, în timp, inflamaţiile ajung să se cronicizeze. Ca urmare, sistemul imunitar devine tot mai slab, iar de aici până la instalarea în organism a unor boli grave – cancer, artrită, Alzheimer – este doar un pas. Iată şapte alimente pe care ar…
Sindicatul STB nu își mai asumă greva: „Nu am inițiat și nu am organizat prezentul protest” Webpress, 22 ianuarie 202231 martie 2022 Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti nu a iniţiat şi nu a organizat prezentul protest, poziţionându-se în primul rând ca un factor de echilibru, iar în al doilea rând ca un avertizor, aducând la cunoştinţa conducerii în permanenţă nemulţumirile salariaţilor, anunţă organizaţia într-un comunicat. „Pentru o corectă informare vă evidenţiem faptul că…
Greviștii încep să cedeze: 68 de vehicule erau pe traseu sâmbătă seara, la ora 20 Webpress, 22 ianuarie 2022 Astfel, pe traseu au ieşit 24 de vagoane de tramvai din 25 de la Depoul Colentina de pe liniile 21, 14, 16 şi 36; 19 vagoane din 22 de la Depoul Titan de pe liniile 14, 19, 23, 40, 27 şi 46; 10 din 17 vagoane de la Bucureştii Noi…
Anunț de ultim moment: Ce se întâmplă cu cetățenii americani din Ucraina – Guvernul le-a făcut o recomandare Webpress, 22 ianuarie 2022 Guvernul american le-a recomandat deja cetăţenilor SUA să evite deplasările în Ucraina şi i-a ”avertizat că există informaţii conform cărora Rusia pregăteşte o operaţiune militară importantă contra Ucrainei”, a declarat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane. ”Dacă luăm decizia de a ne modifica poziţia privind prezenţa diplomaţilor americani şi…
NATO se implică în spațiul aerian din Bulgaria, pe fondul creșterii tensiunilor între Occident și Rusia Webpress, 22 ianuarie 2022 Cele două ţări occidentale menţionate vor trimite avioane de vânătoare în cadrul unei misiuni de poliţie aeriană în Bulgaria, stat membru al NATO şi riveran Mării Negre. Ministrul apărării bulgar Stefan Ianev a explicat că rotaţia forţelor spaniole este avută în vedere pentru luni de guvernul bulgar, iar cea a…