Până când se mai poate cumpăra vechimea în muncă. Câți bani trebuie să dai pentru a-ți completa „câmpul muncii” , 15 februarie 2023 „Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, se menționează în actul normativ. În lipsa unui alt act normativ, data limită până la care se mai poate cumpăra vechime în muncă este data de 31 august 2023. Astfel, cetăţenii români din ţară sau din străinătate care nu au calitatea de pensionari şi care nu au fost asiguraţi sau nu au avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în anumite perioade, vor putea încheia, până la 31 august 2023, un contract de asigurare prin care îşi pot plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului. De asemenea, acestea trebuie să nu fi realizat, în perioadele pentru care solicită plata retroactivă, stagiu de cotizare sau asimilat acestuia în sistemul public de pensii din ţară sau în sisteme neintegrate acestuia, ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are acorduri de securitate socială. Contractul de asigurare socială reprezintă asigurarea în sistemul public de pensii, în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă și se încheie în formă scrisă între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei. La încheierea contractului de asigurare sociala, asiguratul va completa o declaraţie, conform modelului prevăzut de lege, din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte condiţiile cumulative, conform legii. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare. Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, iar cota de contribuţie potrivit Codului Fiscal este de 25 % în anul 2023. Cum de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut pe țară este de 3.000 de lei, contribuția lunară la sistemul public de pensii crește de la 638 lei cât era în 2022, la 750 lei în 2023. Astfel, contribuția la sistemul public de pensii va fi de 9.000 de lei în acest an.Ce documente sunt necesare Pentru înregistrarea unui contract de asigurare socială, persoanele fizice trebuie să se prezinte personal sau prin mandatar, desemnat prin procura specială, la sediul Casei de Pensii unde își au domiciliul, cu cartea de identitate în original și copie. Documente necesare: – Carte de identitate original + copie; – Dosar carton cu șină; – Formular deschidere contract în două exemplare; – Declarație protecție date; – Declarație pe propria răspundere. – În cazul cetățenilor străini cu domiciliul în alt stat – pașaportul sau orice alt document emis de statul al cărui cetățean este, prin care se face dovada identității persoanei și a cetățeniei. Comunicate noi Stiri
STOICA & Asociații câștigă definitiv un litigiu extrem de important pentru o mare companie internațională din industria farmaceutică 26 octombrie 2022 Toate demersurile legale au gravitat în jurul interpretării juridice a unui contract de distribuție de medicamente. Pretențiile distribuitorului s-au ridicat, în 2011, la aproape 80.000.000 Euro, prima instanță obligând inițial, în mod eronat, clientul STOICA & Asociații la plata de daune în cuantum de peste 190.000.000 Euro, adică mai mult… Read More
Economia României înaintează ca o mașină veche: e fiabilă, dar când intri într-o o groapă te întrebi dacă nu rămâi fără roți, spun analiștii Erste. Pe cine văd ei în turul II al prezidențialelor 13 martie 2025 „În timp ce cererea internă continuă să crească, sustenabilitatea acestui model de creștere este tot mai mult pusă sub semnul întrebării. Dezechilibrele structurale și incertitudinea politicilor fiscale aruncă o umbră asupra unei economii altfel rezistente.… Read More
Întrebarea care l-a deranjat pe neamțul Zverev după un meci de 5 ore la Australian Open. Legătura cu România 18 ianuarie 2024 Germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre şi actualul număr 6 mondial, s-a calificat cu emoţii în turul al treilea la Australian Open, la capătul unui meci în cinci seturi şi un super tiebreak, 7-5, 3-6, 4-6, 7-5 (7/6), 7-6 (10/7), câştigat în faţa slovacului Lukas Klein, venit din calificări. Read More