Patriarhia Română, despre cazul adeverinței medicale necesare pentru botez: NU există și nici nu ar putea exista o asemenea obligație pentru medici , 1 septembrie 2023 În urma recentei apariții a unei „știri” din care reieșea că medicii pediatri ar fi, la inițiativa „dictatorială” a Bisericii, somați prin unii preoți și obligați de o așa-zisă lege „făcută” de Patriarhie să elibereze o adeverință care să certifice starea bună de sănătate a copilului ce urmează a fi botezat, știre în care se menționa și revolta unui medic enervat de situația în sine, e greu să nu-ți amintești observația calmă a unuia dintre cei mai lucizi și profunzi gânditori creștini din secolul XX: „Când înțelegem ce au înțeles cei ce păreau să înțeleagă, rămânem stupefiați.” (Nicolás Gómez Dávila) Comunicate noi Stiri
Doliu în fotbalul românesc. A murit un fost mare jucător din campionatul României 28 ianuarie 2025 Fost jucător la Ceahlăul, unde a fost coleg de echipă cu tatăl lui Adrian Iencsi, Vasile Ungureanu s-a format la centru de copii și juniorii al grupării nemțene. În anul 1984, în urma unor acidentări, „Baba” a fost nevoit să se retrageă din fotbal, iar clubul nemțean l-a angajat ca organizator… Read More
Generalul Ben Hodges: Niciun depozit de muniție rusesc nu ar fi în siguranță în Ucraina dacă SUA ar furniza rachete ATACMS și drone mai bune 7 iulie 2023 Administrația Biden a fost până acum reticentă în a trimite rachete cu rază lungă de acțiune și drone avansate în Ucraina, temându-se că aceste active ar putea fi folosite pentru a lovi ținte în interiorul granițelor recunoscute internațional ale Rusiei și pentru a declanșa o escaladare periculoasă de la Moscova. Read More
Elevii olimpici vor primi recompense de până la 20.000 de lei. Cine va obține premiul maxim 12 decembrie 2024 Elevii care au participat individual şi au obţinut premii la competiţiile şcolare naţionale şi internaţionale vor beneficia de stimulente financiare în funcţie de performanţele obţinute, urmând ca un elev care obţine medalie de aur, cu punctaj absolut, la o astfel de competiţie, să fie premiat cu 20.000 de lei, a… Read More