Peste o sută de EXECUȚII extrajudiciare de foşti angajaţi ai statului au avut loc în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere , 29 ianuarie 2022 Mai mult de două treimi dintre aceste execuţii ar fi fost comise de autorităţi de facto sau de afiliaţi ai acestora, potrivit unui raport intern adresat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, consultat de agenţia de presă germană. Jihadişti din Stat Islamic-Provincia Khorasan (ISIS-KP) sunt suspectaţi de peste 50 de asemenea execuţii, potrivit raportului. Naţiunile Unite citează afirmaţii considerate credibile, primite de misiunea ONU în această ţară de la mijlocul lui august, cu privire la foşti oficiali guvernamentali, membri ai forţelor de securitate şi personal militar. Mai mulţi jurnalişti şi activişti în domeniul apărării drepturilor omului s-au confruntat de asemenea în ultimele luni cu „atacuri, intimidări, hărţuiri, arestări arbitrare, rele tratamente şi execuţii”, se spune în raport. ONU a numărat opt membri ai unor organizaţii ale societăţii civile şi doi lucrători ai mass-media care au fost ucişi fie de talibani, fie de islamişti sau de atacatori necunoscuţi, notează AGERPRES. Comunicate noi Stiri
Încă un cutremur de magnitudine importantă, în România. Al treilea, într-o singură zi 10 decembrie 2021 Potrivit INFP, un seism de 3,1 grade a avut loc, vineri, la ora 19:50, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 72 km, în apropierea următoarelor orașe: 83 km E de Brasov, 93 km S de Bacau, 102 km NE de Ploiesti, 113 km… Read More
Primele declarații ale sociologului Alfred Bulai în fața judecătorilor. Ce spune despre fostele sale studente 11 septembrie 2024 Alfred Bulai, sociologul arestat preventiv pentru folosirea funcției în scop sexual, ar putea fi operat pe cord săpămâna viitoare. El s-a apărat în fața judecătorilor și a susținut că „scenetele cu aluzii sexuale au fost interpretate greșit de studenții săi. Mai mult dect atât, Alfred Bulai, fost profesor la Școala… Read More
Un raport al Departamentului de Stat din SUA critică modul de gestionare a evacuării oficialilor americani din Afganistan din 2021 1 iulie 2023 Oficialii americani au fost afectaţi în timpul evacuării trupelor din Afganistan din vara anului 2021 de lipsa de claritate în luarea deciziilor, absenţa unei gestiuni centralizate a crizei şi un mesaj public confuz, a concluzionat un raport al Departamentului de Stat, transmite AFP. Read More