Petrom ar putea trece sub controlul norvegienilor. Guvernul austriac – dispus să sacrifice OMV pentru a-și asigura independența față de gazul rusesc , 10 octombrie 2022 O eventuală preluare de către norvegieni a pachetului majoritar în business-ul de dezvoltare şi producţie hidrocarburi al OMV ar putea fi benefică şi pentru exploatarea Neptun Deep. Spre deosebire de OMV, care, deşi mai deţine participaţii în proiecte offshore de mare adâncime, nu este operator în niciunul dintre acestea, companiile norvegiene au know how-ul necesar dezvoltării unor astfel de zăcăminte. Pentru a-i convinge pe oficialii vienezi, consorţiul norvegian s-a oferit să garanteze furnizarea a peste 80% din necesarul de consum anual de gaze al Austriei, şi anume 75 TWh. În prezent, consumul anual de gaze al Austriei se ridică la aproximativ 90 TWh. Comunicate noi Stiri
Incendiu la o bancă din Brașov. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului 26 ianuarie 2025 Focul a cuprins sediul unei bănci situat pe strada 13 Decembrie, din municipiul Braşov. „Incendiul se manifestă cu degajare mare de fum, însă, conform primelor informaţii, nu sunt victime”, informează oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov. La faţa locului intervin două autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj… Read More
Ucraina cere mai mulți bani după atacurile Rusiei din ultimele luni. Noua sumă pe care o va negocia cu partenerii occidentali 27 ianuarie 2023 Premierul ucrainean Denis Şmîgal a anunțat vineri, 27 ianuarie, că țara sa va avea nevoie de o finanţare suplimentară anul acesta, în special pentru efectuarea de reparaţii în infrastructura sa energetică avariată de seria de atacuri ruseşti cu rachete şi drone care s-au succedat în ultimele patru luni, ultimul raid… Read More
Starea de sănătate a lui Edwin van der Sar după ce a fost internat la terapie intensivă 8 iulie 2023 Edwin van der Sar, fostul mare portar olandez, a fost transportat de urgență ieri cu elicopterul la un spital din Croația, din cauza unei hemoragii cerebrale. Clubul Ajax Amsterdam a emis un comunicat prin intermediul căruia a transmis că acesta este în continuare la terapie intensivă. Read More