Alimente interzise în Biblie. Ce mâncăruri sunt considerate „necurate” Webpress, 12 decembrie 2021 Iisus Hristos spunea: „Viaţa este mult mai importantă decât hrana”. În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament se vede că Dumnezeu a poruncit poporului Său, Israel să se abţină de a mânca din carnea unor animale, păsări şi a altor vietăţi ce trăiesc în mare şi pe uscat, acestea fiind alimente…
RĂZBOI între primarul Robert Negoiță și consilierii USR: La Sectorul 3, USR e șeful PNL. Ce i-a scris edilul lui Cioloș Webpress, 11 decembrie 2021 Robert Negoiță spune că cei de la USR votează împotriva oricărui proiect propus în ședințele de Consiliu Local. Neînțelegerile repetate cu aceștia l-au îndemnat pe edil să ceară sprijinul lui Dacian Cioloș, însă cererea să nu a avut niciun ecou. „Nu, nu am găsit pe nimeni acolo. Nu am primit…
Firma acuzată de ISU că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale spune că are în stoc 2,4 milioane de teste de salivă pe care le poate livra IMEDIAT. Unde apare BLOCAJUL Webpress, 11 decembrie 2021 Este vorba de cele circa 7 milioane de teste care ar fi trebuit să ajungă în școli până în acest moement, însă – după cum bine știți – ele nu au ajuns în unitățile de învățământ, potrivitMinisterului Educației. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) i-a transmis ministrului Educației că motivul…
Percheziţii în Cluj-Napoca într-un dosar de înşelăciune! O femeie şi doi bărbaţi, reţinuţi Webpress, 11 decembrie 2021 Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 8 și 22 octombrie, femeia ar fi apelat două persoane, pe care le-ar fi convins că este o apropiată a acestora, solicitând fiecăreia câte o sumă de bani pentru plata unor servicii ce nu suportă amânare. Ulterior, banii ar fi fost…
Sărbători DUREROASE pentru o familie din Iași, cu 13 suflete: O copilă de doar 12 ani, „mamă” pentru frații mai mici Webpress, 11 decembrie 2021 Într-o casă mică şi extrem de modestă din Dumeşti trăieşte o familie cu 11 copii în condiţîi de nedescris. Micuţii se roagă zilnic pentru mama lor bolnavă de cancer în stadiu terminal. „Cu asta nu mai pot să merg. S-a anchilozat, nu mai pot… Bine nu mă mai fac eu niciodată, cred că…”, afirmă Marieta Macovei, mama copiilor. Medicii nu mai au nicio putere în faţa bolii. Tatăl se luptă zi…
Ludovic Orban lovește puternic în PSD: „Nu s-au ținut de cuvânt” – Cum pierd pensionarii peste 400 de lei din venituri în 2022 Webpress, 11 decembrie 2021 Orban a explicat la Realitatea PLUS cum PSD a promis în campania electorală o creștere etapizată a punctului de pensie, iar cota pentru 2022 ar fi fost cu peste 400 de lei mai mare decât va fi în 2022, cu PSD la guvernare. „Aproape jumătate din votanții PSD sunt seniori,…
Harta durerilor de cap: Află ce boală ai în funcţie de locul unde simţi durerea Webpress, 11 decembrie 2021 Durerile cauzate de tensiunea arterială crescută, primele pe harta durerilor de cap Pe harta durerilor de cap, prima cauza a acestora o reprezintă valorile crescute ale tensiunii arteriale. Această durere este resimţită că o presiune în jurul capului, în special la tâmple, în spatele capului şi în zona cefei. Nu…
Cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri – Pericol important în mai multe zone ale țării Webpress, 11 decembrie 2021 În intervalul 12.12.2021 ora 02:00 – 12.12.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Târmigani (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea),…
Ludovic Orban, atac devastator: „Rușine PSD! A promis în 2020 că în 2022 va aduce punctul de pensie la 2.010 lei, din păcate va fi doar 1.586” Webpress, 11 decembrie 2021 Orban susține că PSD a promis în programul electoral din 2020 că în 2022 va aduce punctul de pensie la 2.010 lei, dar din păcate va fi doar 1.586 de lei, mai puţin cu 424 de lei în fiecare lună.”PSD a fost readus la putere de Iohannis şi nu mai…
Ministrul Transporturilor, nemulțumit de stadiul realizării centurii de sud a municipiului Timișoara Webpress, 11 decembrie 202131 martie 2022 Centura de sud a municipiului Timişoara asigură legătura cu Serbia, iar tronsonul de ocolire a oraşului va avea o lungime de 25,69 km, cu o investiţie de 272.432.921 lei fără TVA. „Există întârzieri, au avut loc o întâlnire cu constructorul, cu autorităţile locale şi judeţene, cu cei de la Direcţia…
Cod portocaliu de ninsori în 13 județe – Harta zonelor în care zăpada se va depune în strat consistent Webpress, 11 decembrie 2021 COD : PORTOCALIU INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: ploi și ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântuluiInterval de valabilitate: 11 decembrie, ora 14:00 – 12 decembrie, ora 20:00Zone afectate: conform textului În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie)…
Partidul Social Democrat german își alege noua conducere Webpress, 11 decembrie 2021 Actualul lider al partidului, Saskia Esken, şi actualul secretar general, Lars Klingbeil, urmează să devină preşedinţi, social-democraţii optând în urmă cu doi ani pentru o preşedinţie bicefală. Klingbeil îi va lua locul lui Norbert Walter-Borjans, în prezent co-lider alături de Saskia Esken. Comitetul executiv federal l-a propus de asemenea pe…
Radu Țincu: În acest moment ar trebui să ne preocupe doza booster – De ce este extrem de important să ne vaccinăm cu doza a 3-a acum Webpress, 11 decembrie 2021 Radu Țincu a vorbit la Realitatea PLUS despre relaxările din România, din ultimele zile. El susține că aceste relaxări ale măsurilor restrictive erau necesare chiar dacă în context european se iau multe măsuri contrare, care restricționează populația. Țincu a explicat că aceste măsuri trebuie luate în funcție de contextul local…
Horoscop 12 decembrie. O zodie trage lozul câştigător! Din unde dă, primeşte însutit! Webpress, 11 decembrie 2021 Berbec Poate că ar trebui să îți pui puțină ordine în gânduri. Încearcă să-ți stabilești clar prioritățile și să nu te mai lași distras de lucruri mărunte. Taur Astăzi ești preocupat de aspectul tău fizic. Te cercetezi cam mult în oglindă, parcă cauți ceva de criticat. Gemeni Ești îngândurat. Ți…
China, jigniri la adresa SUA – Democrația este calificată drept „armă de sitrugere în masă” Webpress, 11 decembrie 2021 „‘Democraţia’ a devenit de multă vreme o ‘armă de distrugere în masă’, utilizată de SUA pentru a se amesteca în alte ţări”, a denunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez într-un comunicat publicat online, care acuză Washingtonul că „a pus la cale ‘revoluţiile colorate’ din străinătate”. China a…