Poliţist de la la IPJ Covasna, arestat preventiv după ce a avut, în mod repetat, relaţii sexuale cu două minore, de 14 şi 15 ani , 20 martie 2024 „La data de 19.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea unui inculpat (agent de poliție), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2021-2022, acesta a întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu două persoane vătămate minore având vârstele de 14 și respectiv 15 ani. De asemenea, a realizat cu telefonul mobil personal și a deținut în acest sistem informatic mai multe materiale pornografice înfățișând persoanele vătămate în ipostaze sexuale explicite.Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna și ai Serviciului Județean Anticorupție Covasna. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Totodată, precizăm că persoana cercetată este agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, iar instituția se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea”, a anunțat Poliția. Comunicate noi Stiri
Cum s-a rezolvat în 5 minute o problemă de matematică ce i-ar lua unui calculator mai mult timp decât istoria universului 10 decembrie 2024 Google a anunţat că a depăşit o provocare-cheie în calculul cuantic cu o nouă generaţie de cipuri, rezolvând în cinci minute o problemă de calcul ce ar lua unui computer clasic mai mult timp decât istoria universului, relatează Reuters. Read More
Cu ocazia unei licitații aniversare, ceasuri de prestigiu de zeci de mii de euro, la preț unic de pornire de 100 de euro 19 aprilie 2024 La semnalul următor va fi… anul 16. Se împlinesc 16 ani de când, pledând cauza pieței românești de artă pe lângă reprezentanții CINOA (Confédération Internationale des Négociants en Oeuvres d’Art), casa de licitație Artmark, înființată în 2008, convinge organismul profesional cu sediul la Bruxelles să îi acorde un mandat de… Read More
Protestatari din 14 țări cer UE să oprească distrugerea pădurilor 3 februarie 2022 Coaliția ÎmpreunăPentruPăduri, formată din zeci de organizații de mediu care au coordonat protestele europene, cere guvernelor naționale și Uniunii Europene să nu mai fie complice la distrugerea pădurilor și a ecosistemelor și să pună capăt încălcării drepturilor omului care are loc chiar în acest moment pe tot globul, în numele… Read More