Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri , 19 aprilie 2022 „La sfârşitul săptămânii trecute, am recurs la clauza de forţă majoră şi am informat atât Comisia Europeană, cât şi principalul fabricant de vaccinuri (Pfizer – n.r.), că refuzăm să primim aceste vaccinuri şi că refuzăm, de asemenea, să efectuăm plăţile”, a declarat ministrul Adam Niedzielski la televiziunea de ştiri TVN24.„Această situaţie va antrena un conflict juridic. În fapt, el există deja”, a adăugat el, precizând că contractul referitor la vaccinuri a fost semnat „între Comisie şi producători” şi că ţara sa nu este direct parte în acest contract.Potrivit ministrului sănătăţii, Polonia, ţară de 38 de milioane de locuitori, dispune încă de 25 de milioane de doze de vaccin, în timp ce alte 67 până la 70 de milioane au fost comandate.În prezent, circa 51% dintre polonezi au fost vaccinaţi cu schema completă, 59% au primit o singură doză, iar rata de vaccinare a scăzut puternic, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.„Suntem foarte decepţionaţi de atitudinea Comisiei (Europene) şi a producătorilor”, a mai spus Niedzielski, adăugând că ţara sa a încercat în zadar să repartizeze livrările pe mai mulţi ani şi subliniind costurile ridicate ale vaccinurilor.„Contractul pe care l-am încheiat cu o singură societate se ridică la 6 miliarde de zloţi (1,3 miliarde de euro) până la sfârşitul lui 2023, şi, în acest an, este de peste 2 miliarde”, a declarat el, adăugând că Polonia se află în prezent sub presiune financiară din cauza afluxului de refugiaţi ucraineni.„Estimăm deci, de asemenea, că, la scara UE, suntem în drept să aşteptăm ca instrumente speciale, care să ne asigure cel puţin mai multă flexibilitate în aceste contracte, să fie concepute pentru noi”, a declarat el.La Bruxelles, Comisia Europeană a anunţat că a fost informată despre decizia Varşoviei.„Statele membre sunt legate de obligaţiile lor contractuale, dar Comisia înţelege bine poziţia dificilă în care se află Polonia şi va continua să faciliteze discuţiile între guvernul polonez şi fabricant pentru a găsi o soluţie pragmatică la această situaţie specifică cu care se confruntă ţara”, a declarat Stefan De Keersmaecker, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Comunicate noi Stiri
Percheziții la Ministerul Sănătăţii, condus de Alexandru Rafila. Suspiciuni legate de concursul pentru un post bine plătit 10 octombrie 2023 Potrivit unui comunicat al Parchetului, „suspiciunile se referă la fraudarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de consilier clasa I, grad superior, în cadrul Direcţiei Politici de Resurse Umane în Sănătate – Biroul recunoaştere a calificărilor şi reglementare. În cursul zilei de 10.10.2023, după obţinerea autorizărilor legale de la instanţa competentă,… Read More
Dezvoltă-ți încrederea în sine: Importanța dicției în viața de zi cu zi 8 iulie 2024 Unul dintre beneficiile considerabile pe care ți le aduce îmbunătățirea dicției în viața de zi cu zi este impactul pozitiv asupra încrederii în sine. Află cum îți poți crește stima de sine atunci când îți îmbunătățești pronunția și care sunt cele mai semnificative schimbări pe care le vei simți în… Read More
Câți bani a primit despăgubiri văduva lui Kobe Bryant după ce s-a judecat cu autoritățile din Los Angeles 25 august 202226 august 2022 Vanessa, văduva lui Kobe Bryant, a obţinut în instanţă despăgubiri de 16 milioane de dolari în procesul cu privire la fotografiile făcute de reprezentanţi ai biroului şerifului şi de pompieri la locul accidentului din 2020, imagini care au fost trimise de persoanele care le-au făcut şi altor oameni, care nu… Read More