Posibilă TENTATIVĂ de ASASINAT a preşedintelui Zelenski, dejucată de contraspionajul ucrainean. CINE se află în spatele ei , 22 martie 2022 Potrivit sursei citate, grupul format din aproximativ 25 de bărbaţi ar fi urmat să comită acte de sabotaj în cartierul guvernamental de la Kiev, dar şi în alte zone din ţară, relatează Agerpres, care citează dpa. Scenariul după care urmau să acționeze aceștia este absolut șocant, și asta deoarece membrii grupului de sabotaj ar fi intenţionat să se dea drept militari ucraineni din cadrul forţei de apărare teritorială pentru a ajunge în capitala ucraineană. Informaţiile în cauză nu au putut fi însă verificate din surse independente.”În cadrul unei proceduri penale, conform art.111 al Codului Penal al Ucrainei privind „înalta trădare” a fost arestat în flagrant în timpul achiziţionării de arme la Ujgorod organizatorul şi liderul acestui grup diversionist”, care s-a dovedit a fi agent FSB, scriu media ucrainene. Acestea nu precizează dacă agendul respectiv este cetăţean ucrainean sau rus.Astfel de tentative nu sunt singulare. Din contră, Guvernul ucrainean afirmă că echipe de spioni ruşi au încercat să ajungă la Kiev şi să-l elimine pe președintele Volodimir Zelenski de mai multe ori de la începutul războiului, în 24 februarie. Luni, Direcția de Informații a Ucrainei, a anunțat că mai mulți mercenari ai companiei militare private ruse Wagner au sosit, pe 20 martie, în țara aflată în plin conflict militar ca urmare a ainvaziei Rusiei, cu scopul de a asasina conducerea militară și politică ucraineană. Potrivit serviciile secrete ucrainene, principalele ținte ale mercenarilor sunt: președintele Zelenski, șeful cancelariei prezidențiale Andrii Ermak și prim-ministrul Denis Șmihal. Președintele rus Vladimir Putin „a ordonat personal un alt atac unuia dintre împuterniciții săi”, a mai spus Direcția, precizând că toate încercările anterioare s-au încheiat cu eșecul și eliminarea teroriștilor. Comunicate noi Stiri
Budăi spune că, prin reducerea CAS, e posibil ca în mediul privat nu toate salariile să crească: „Ce e sigur e că se va adânci deficitul la fondul de pensii” 21 martie 2022 Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că nu doreşte să comenteze din punct de vedere politic propunerea privind scăderea contribuţiei CAS, însă spune că, „din punct de vedere tehnic”, în mediul privat este posibil ca nu toate salariile să crească. „Ce este sigur e că se va adânci deficitul de la… Read More
Minerii de la CE Oltenia, la un pas de o nouă tragedie 6 februarie 2023 Noile incidente s-au petrecut la carierele Tismana și Roșiuța ale Complexului Energetic Oltenia. La Roșiuța a avut loc o alunecare de teren, iar mai mulți muncitori au fost în pericol. În imaginile surprinse se observă cum în doar câteva secunde stâncile se prăbușesc.Cel de-al doilea incident (ILUSTRAM CU POZELE DIN… Read More
România ar putea comasa cererile de plată din PNRR, ca să nu piardă bani. „Mai bine să recalibrăm acum decât să ratăm jaloanele și să fim penalizați” 13 februarie 2025 Autoritățile române evaluează opțiunea de a comasa cererile de plată din PNRR, o soluție menită să eficientizeze gestionarea procesului și să ofere mai mult timp pentru jaloanele dificile sau cu risc de neimplementare, potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Read More