Premieră în Italia: Un bărbat de 43 de ani a primit autorizația pentru sinucidere asistată

Este primul caz de sinucidere asistată aprobat în peninsulă. Până în prezent, practica era pedepsită de lege cu între 5 și 12 ani de închisoare

În 2019, Curtea Constituțională a introdus o excepție în legea italiană. Conform acesteia ”pacienţi menţinuţi în viaţă prin tratament (…) şi atinşi de o patologie ireversibilă, o sursă a unei suferinţe fizice şi psihologice pe care le consideră de nesuportat, dar care sunt însă capabili să ia decizii libere şi conştiente” ar putea să beneficieze de sinucidere asistată.

Bărbatul de 43 de ani care a devenit primul din Italia căruia i se oferă această autorizație a fost șofer de TIR. În urmă cu 11 ani, el a suferit un accident în urma căruia i s-a rupt coloana vertebrală. Acesta este imobilizat la pat, fiind paralizat de la gât în jos.

„M-am eliberat de toată tensiunea acumulată de-a lungul anilor. Sunt obosit și vreau să fiu liber să aleg sfârșitul vieții mele,” a spus acesta, potrivit ANSA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *