Premieră pentru justiția din România. DIICOT trebuie înapoieze unui cuplu drogurile confiscate. Cum s-a ajuns la această decizie Webpress, 2 aprilie 2025 Premieră pentru justiția din România! Procurorii DIICOT sunt obligați, printr-o decizie judecătorească, să restituie 25 de grame de canabis confiscate unui cuplu. Aceștia au demonstrat, cu documente, că utilizează planta în scop medicinal, pentru a trata o boală autoimună. Comunicate noi Stiri
Ungaria şi România, cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental din UE. Ce arată datele Eurostat 23 octombrie 2023 Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, s-a situat în trimestrul doi din 2023 la 3,3% din PIB în zona euro şi la 3,2% din PIB în Uniunea Europeană, iar Ungaria şi România sunt ţările cu cel mai ridicat nivel, arată datele publicate luni, 23 octombrie, de Oficiul European de Statistică. Read More
Justin Trudeau, premierul Canadei, se opune prezenței Rusiei la următorul summit G20 1 aprilie 2022 „Nu cred că putem sta cu Rusia la masă”, a explicat premierul canadian, precizând că a discutat acest subiect cu şeful statului indonezian, ţară care deţine preşedinţia G20 anul acesta. „Nu are sens să avem o discuţie despre creşterea economică globală dacă ţara responsabilă de o mare parte a tulburărilor… Read More
România a cerut, oficial Comisiei Europene modificarea PNRR 8 septembrie 2023 România a prezentat, vineri, Comisiei Europene o cerere de modificare a Planului său Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi adăugare a unui nou capitol privind REPowerEU, care vizează consolidarea autonomiei strategice a Uniunii prin diversificarea aprovizionării cu energie şi prin sporirea independenţei şi a securităţii aprovizionării cu energie a… Read More