Premierul din Kosovo avertizează: UE și NATO trebuie să simplifice procedurile de aderare , 8 martie 2022 „În această situaţie extraordinară nu ne putem comporta ca în vremuri normale. Deci procedura de aderare la UE şi NATO nu se poate face aşa cum a fost până acum”, a declarat Albin Kurti într-un interviu acordat săptămâna aceasta la Pristina. „Este imperativ ca Bruxelles-ul, capitala UE şi a NATO, să regândească o nouă modalitate de a se extinde în Balcanii de Vest”, a insistat Kurti. Fostul militant pentru independenţă şi deţinut politic, acum şef al guvernului, a deplâns cursul evenimentelor din Ucraina. „Este şocant. Este greu de crezut ce vedem că se întâmplă. Dar nimeni nu poate afirma că este surprins”, a apreciat el. Rusia este principalul aliat al Belgradului în refuzul său de a recunoaşte independenţa Kosovo, fosta sa provincie cu majoritate albaneză, proclamată în 2008, ceea ce îi blochează calea către aderarea la ONU. Rusia are drept de veto în Consiliul de Securitate. În schimb, preşedintele sârb Aleksandar Vucic a refuzat să impună sancţiuni Rusiei în urma invaziei Ucrainei. În consecinţă, Albin Kurti solicită Uniunii Europene şi NATO să-şi consolideze flancul sudic în Balcanii de Vest, punând bazele unei aderări mai rapide a ţărilor din regiune la aceste blocuri. Kurti s-a exprimat în trecut în favoarea unei foi de parcurs pentru aderarea la cele două instituţii, dar s-a confruntat cu o opoziţie din partea unor ţări. Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Albania se află în diferite etape ale procesului de aderare la UE. Kosovo, a cărei independenţă nu este recunoscută de cinci ţări din UE, pare departe, deocamdată, de o astfel de perspectivă. Comunicate noi Stiri
Preşedintele Austriei va fi operat la coloană. Pe perioada recuperării, va fi reprezentat de cancelarul Karl Nehammer 2 noiembrie 2024 Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, care coordonează negocierile de coaliţie în urma recentelor alegeri din ţară, va suferi o intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală, a anunţat sâmbătă, 2 noiembrie, biroul său, potrivit Reuters. Read More
Incendiu la un spital din Constanța – Zece persoane s-au autoevacuat 21 ianuarie 2023 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobroge a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un incendiu izbucnit la firma luminoasă a spitalului privat Ovidius Clinical Hospital din Ovidiu, aflată pe faţada clădirii. La faţa locului s-au deplasat opt autospeciale de apă cu… Read More
Turcia depune cerere oficială pentru a se alătura cazului deschis la CIJ de Africa de Sud privind „genocidul” Israelului în Fâșia Gaza 7 august 2024 Turcia s-a alăturat oficial miercuri cazului deschis de Africa de Sud la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) împotriva Israelului pentru presupusa încălcare a Convenţiei internaţionale din 1948 privind genocidul, informează AFP. O delegaţie a parlamentului turc, însoţită de ambasadorul Turciei în Olanda, s-a deplasat în acest scop la sediul CIJ… Read More