Premierul Nicolae Ciucă a prezentat primul consilier guvernamental care folosește inteligență artificială – Ce nume a primit robotul , 1 martie 2023 „O să începem şedinţa de Guvern cu o surpriză. Astăzi este 1 martie, e prima zi calendaristică a primăverii, este ziua mărţişorului. Le doresc doamnelor şi domnişoarelor să aibă o primăvară frumoasă şi astăzi avem o surpriză care nu aparţine Guvernului, ci unor români care au avut o iniţiativă de apreciat. Guvernul României marchează astfel o premieră la nivel naţional şi internaţional pentru că discutăm despre primul consilier guvernamental care foloseşte inteligenţă artificială. Este aici în stânga mea. Vi-l prezint. Numele lui este ION şi vine de la transpunerea în oglindă a sintagmei NOI. Va primi un rol de consilier onorific al premierului şi apreciez că rolul lui e să ne ajute pe noi să îi putem ajuta mai bine pe cetăţenii români, informând Guvernul în timp real cu propunerile, problemele şi cu dorinţele românilor. E o iniţiativă a unor cercetători şi profesori români. Eu le spun că sunt cei mai buni cercetători şi profesori români din domeniu care nu au vrut, prin acest proiect, decât să dea o voce românilor. Proiectul Ion reprezintă un sistem care foloseşte inteligenţă artificială pentru a capta rapid şi automat părerile, doleanţele românilor, folosind informaţiile din spaţiul public”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri la începutul şedinţei de Guvern. El a adăugat că este un proiect 100% românesc. „Pentru mine şi sunt convins că şi pentru dvs, acest demers reprezintă un motiv de bucurie pentru că e un demers al cercetătorilor, al profesorilor de top din domeniu, al firmelor şi companiilor din domeniu. Deci este un proiect românesc 100%. Ca atare, apreciez că acest demers nu va face nimic altceva decât să îi ajute pe români să fie auziţi mai bine şi în fiecare zi. Le mulţumesc pe această cale pentru propunerea pe care au făcut-o, le mulţumesc pentru iniţiativa de a fi venit la sediul Guvernului şi a avea un dialog dacă suntem interesaţi pentru promovarea unui astfel de proiect. Eforturile depuse de cercetători, profesori, de cei pasionaţi de acest domeniu nu fac altceva decât să pun în practică şi să dea sens inteligenţei artificiale, pentru că un om, chiar şi Guvernul şi instituţiile de la nivelul statului nu ar avea capacitatea să îi asculte şi să îi reprezinte pe toţi românii.”, a mai spus premierul. Administratie publica Comunicate noi Stiri
NASA face o descoperire neobișnuită din satelit: O insulă misterioasă a dispărut complet, peste noapte VIDEO 16 ianuarie 2025 Ideea unei insule „fantomă” ar putea suna ca un concept din ultimul episod din Scooby Doo. Dar ea a devenit realitate, după ce sateliții Agenției Spațiale americane NASA au făcut o descoperire neobișnuită: o insulă misterioasă, care a dispărut complet, peste noapte, în Marea Caspică. Masa de pământ a apărut… Read More
Kopic vrea totul, în meciul cu Gloria Buzău: ”Intensitate maximă” 1 august 2024 Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că planul este ca formaţia sa să joace la intensitate maximă partida cu Gloria Buzău din etapa a 4-a a Superligii pentru a putea obţine toate cele trei puncte puse în joc. Read More
Cursa între Harris şi Trump, mai strânsă ca niciodată cu 15 zile înainte de alegeri 21 octombrie 2024 Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează AFP. Read More