Primarul din Otopeni și-a comandat statuie chiar înainte să fie săltat de DNA. Investiția a costat Primăria 168.000 de lei

Primarul din Otopeni Silviu Constantin Gheorghe ;i-a comandat o statuie cu sfântul al cărui nume îl poartă cu puțin timp înainte de a fi ridicat de procurorii anticorupție. Mai exact, pe 5 septembrie.

Edilul a comandat o sculptură cu Sfântul Gheorghe, înaltă de 3 metri, din piatră și bronz, pentru care primăria Otopeni a cheltuit peste 168 de mii de lei.

Banii s-au dus în conturile unei firme care, în ultimii patru ani, a făcut statui de un milion de lei pentru mai multe primării din Ilfov.

Sculptorul din Clinceni a primit contractul cu doar opt zile înainte ca procurorii DNA să înceapă perchezițiile la primăria din Otopeni. 

Pe 15 septembrie, magistrații au decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile în cazul primarului orașului Otopeni. .Acesta fusese retinut cu doar o zi înainte de procurorii DNA într-un dosar de corupție. Silviu Constantin Gheorghe este bănuit că a comis fapte de corupție când s-au făcut lucrările pentru canalizare și gaze. 

Plățile efectuate în perioada 2011-2017 ar fi fost făcute pentru lucrări care în realitate fie nu existau, fie erau executate parțial. Prejudiciul, spun procurorii, este de aproape 36 de milioane de lei.

Orașul este condus de aproape 25 de ani de primarul sub privirile căruia au fost făcute aceste tranzacții considerate ilegale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *