Primul accident produs pe podul de la Brăila, chiar în ziua inaugurării , 7 iulie 2023 Podul suspendat peste Dunăre care leagă județele Brăila și Tulcea a fost inaugurat joi, 6 iulie, și devine cea mai amplă construcție ridicată în țara noastră în ultimele trei decenii și al treilea asemenea pod ca mărime din Europa. Cu o lungime de aproape doi km, podul asigură prima legătură rutieră între cele două județe și, potrivit CNAIR, valoarea totală a proiectului este de jumătate de miliard de euro, din care majoritatea sunt bani europeni – 85% conform premierului Marcel Ciolacu. La ceremonia de inaugurare din această dimineață au participat principalii demnitari ai statului român, comisarul european pentru transporturi, dar și alți oficiali. Podul suspendat peste Dunăre, care leagă județele Brăila și Tulcea, este o dovadă în plus că și în România se pot realiza proiecte majore de infrastructură, spunea președintele Klaus Iohannis. La rândul său, premierul Marcel Ciolacu menționa că podul suspendat peste Dunăre reprezintă un model de investiție publică majoră, cu un uriaș efect de multiplicare, dar și un exemplu al muncii în echipă și al cooperării internaționale. ”Vreau să folosesc această ocazie pentru a mulțumi autorităților din România pentru contribuția avută la dezvoltarea coridoarelor solidarității, a noilor rute logistice menite să ajute Ucraina și Moldova să exporte și să importe mărfuri. Culoarul dunărean rămâne cel mai important, mai ales pentru transportul de cereale. Portul Constanța este un punct cheie pe aceste noi rute de transport. Comisia Europeană finanțează deja proiecte în România care să îmbunătățească infrastructura la trecerile de frontieră pe canalul Sulina, Portul Constanța, acestea rămânând proiecte cu beneficii pe termen lung pentru România” a declarat comisarul european Adina Vălean. Prezentă la eveniment, Yoshikawa Yumi, din partea guvernului japonez, a subliniat că această construcție reprezintă un simbol al prieteniei Japoniei cu România și al Japoniei cu Uniunea Europeană: ”Bună ziua, doamnelor şi domnilor. Excelenţa Voastră, dle preşedinte al României, Klaus Iohannis, Excelenţele Voastre, sunt foarte bucuroasă că pot să fiu astăzi, aici. În primul rând, este un pod al prieteniei dintre Japonia și România și, de asemenea, este important și faptul că al treilea pod suspendat din Europa este construit cu tehnologie japoneză. În al doilea rând, acest pod este semnificativ și din punctul de vedere al cooperării dintre Japonia și Uniunea Europeană. Sper că acest pod să rămână în amintire ca un simbol al prieteniei între Japonia și Italia și între Japonia și Uniunea Europeană.” Comunicate noi Stiri
Ce dispozitive de spionaj au descoperit finlandezii pe petrolierul rus sechestrat pentru sabotarea unui cablu subacvatic 29 decembrie 2024 Petrolierul ce făcea parte din flota fantomă a Rusiei și care a fost sechestrat de Finlanda transporta echipamente de spionaj, potrivit unei surse citate de publicația Lloyd’s List. Nava Eagle S, suspectată de avarierea unui cablu subacvatic de electricitate pe 25 decembrie, era echipată cu dispozitive speciale de transmitere și… Read More
Deși problemele financiare nu s-au rezolvat, Metrorex va face noi angajări / Sindicatul lui Rădoi s-a întâlnit cu Ministerul Transporturilor „pentru prima dată după perioada de tristă amintire de conducere USR” 25 ianuarie 202231 martie 2022 Cu mari probleme financiare, pentru care de la Bugetul de Stat numai în 2022 se vor pompa peste 800 de milioane de lei drept subvenție, Metrorex ar urma să demareze „de urgență” noi angajări, se arată într-un comunicat al Sindicatului Liber de la Metrou (USLM), sindicatul condus de către Ion… Read More
Mediastandard.ro: Rupert Murdoch se retrage de la conducerea imperiului său media. Ce spune industria 25 septembrie 2023 La sfârșitul săptămânii trecute, Rupert Murdoch, puternicul mogul media care a construit și supravegheat unul dintre cele mai influente imperii de știri din lume, a anunțat ceva ce părea că nu va veni prea curând: se retrage din funcția de președinte al companiilor sale, Fox Corporation și News Corporation. Read More