Probleme mari pentru Ford – Uzina din Saarlouis nu are încă un investitor, iar viitorul este incert , 27 decembrie 2022 Situația prin care trec angajații uzinei Ford din Saarlouis arată că decizia companiei americane de a vinde uzina din Craiova către Ford Otosan a fost o soluție bună, cel puțin pe termen scurt și mediu. Compania americană trebuie să se restructureze în Europa, loc unde foarte rar a ajuns pe profit. Situația prin care trec angajații uzinei Ford din Saarlouis arată că decizia companiei americane de a vinde uzina din Craiova către Ford Otosan a fost o soluție bună, cel puțin pe termen scurt și mediu. Compania americană trebuie să se restructureze în Europa, loc unde foarte rar a ajuns pe profit. Compania renunță la popularele modele Fiesta și Focus, pentru a face loc unei game de mașini electrice pe modelul ID-urilor de la Volkswagen… doar că germanii au declarat că vor să regândească această strategie, care s-a dovedit a fi păguboasă. Încă de pe atunci oficialul s-a ferit să ofere detalii despre viitorul uzinei menționând doar că va căuta „oportunități alternative” pentru această unitate de producție, inclusiv vânzarea acesteia unui alt constructor de automobile. „Căutăm oportunități alternative pentru producția de vehicule la Saarlouis, inclusiv alți producători. Nu avem în ciclul nostru de planificare un model suplimentar care să intre în asamblare la Saarlouis”, declara în iunie 2022 Stuart Rowley. Ei bine, la șase luni de la acest anunț, situația de la Saarlouis se află aproape în același punct. Markus Thal, șeful sindicatului uzinei Ford din Saarlouis a declarat că mai mulți investitori și-au manifestat interesul, unii chiar au vizitat fabrica, dar nu există mutări concrete. Declarându-se un optimist, Thal s-a mulțumit să spună că în opinia sa „putem obține o soluție de ansamblu”. Cu toate acestea, tot el menționează că planurile pentru viitorul uzinei vor „funcționa doar dacă găsim unul sau mai mulți investitori”. Iar succesul este încă departe. „Chiar dacă va exista o soluție pentru majoritatea oamenilor, nu este de așteptat să fie disponibile nu vom putea asigura toate cele 4.500 de locuri de muncă”. Oficialii uzinei s-au arătat, conform publicației germane Automobilwoche, reticenți în a furniza informații. „Suntem în discuții cu landul Saar, potențiali investitori și alte părți interesate. Intenția noastră este să păstrăm cât mai multe locuri de muncă posibil la Saarlouis”, a declarat un purtător de cuvânt. Jurnaliștii Automobilwoche scriu, citând o scrisoare adresată de Martin Sander, șeful diviziei de vehicule electrice Model e a Ford, angajaților din Saarlouis că acesta a promis menținerea a „500 până la 700 de angajați” la uzină, existând oportunități pentru ca alții să fie transferați la fabrica din Koln unde vor fi asamblate modele electrice începând cu finalul lui 2023. În acest context, Markus Thal consideră că „o astfel de schimbare a locului de muncă este probabil potrivită doar pentru persoanele foarte tinere, mai flexibile”. Potrivit șefului Ford model e, Martin Sander, există contacte cu 15 potențiali investitori „de când au început discuțiile privind viitorul fabricii” – incluzând aici opt producători de mașini și alte șapte companii. Unii nu numai că și-au exprimat interesul, dar au și vizitat uzina, uneori chiar de mai multe ori. Totuși, potrivit Ford, în prezent nu există niciun cumpărător sau parte interesată cu care să poată fi demarate negocieri. Având în vedere situația uzinei Ford din Saarlouis, decizia companiei americane de a vinde fabrica de la Craiova către investitorul turc Ford Otosan nu pare deloc nefericită pentru angajații din România. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Parlamentul European a aprobat un pachet de sprijin de aproape 2 miliarde de euro pentru Republica Moldova, cel mai mare din istoria țării 11 martie 2025 Parlamentul European a dat undă verde marți Planului de creștere pentru Republica Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro, cel mai mare instrument de sprijin din istoria acestei țări, transmite marți Agerpres. Legislativul comunitar… Read More
Un spital modular din Ploiești, care a costat peste 14 milioane de lei, este nefuncțional la aproape doi ani de la finalizare 29 ianuarie 2025 Spitalul modular făcut cu fonduri europene în valoare de 14,6 milioane de lei în curtea Secției de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Prahova este nefuncțional din perioada pandemiei de COVID-19. Președintele Consiliului Județean Prahova,… Read More
HALUCINANT! A lovit un om cu maşina, dar s-a întors după oglinda de la mașină, nu după victimă 11 octombrie 2023 Curtea de Apel Iași a condamnat-o pe avocata din Vaslui la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare și decizia instanței nu este definitivă. Mihaela Scafaru a intrat pentru prima dată în colimatorul Poliției în 2015, când un deţinut, Florin Rotariu, i-a promis 1.000 de euro unui agent… Read More