Prognoza meteo 27 aprilie. Instabilitate accentuată – averse și condiții de grindină, dar cu maxime de 26 de grade , 27 aprilie 2022 Vom avea si descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp… izolat chiar și 50 l/mp iar trecător, pe crestele montane vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării. În București, valorile termice se vor menţine peste normalul perioadei. Cerul va fi variabil, iar spre seară e foarte probabil să avem înnorări accentuate, averse și posibile descărcări electrice. Dimineata avem 10-11 grade, spre 7 grade in zona preoreseneasca si 24-25 de grade la amiaza. La munte, vremea va fi în general instabilă. Pe alocuri vom avea condiții de grindină și averse, iar cantităţile de apă pot depăşi 30…40 l/mp. În special noaptea pe crestele montane, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată mai ales în timpul ploilor. Comunicate noi Stiri
Cum a fost pedepsit Ionel Ganea pentru că i-a ignorat pe polițiști la Arena Națională 23 martie 2024 Brigada Rutieră a anunţat, vineri seară, în urma unui incident de la Arena Naţională semnalat de presa sportivă şi care l-a avut protagonist pe Ionel Ganea, că fostul fotbalist a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere şi a fost sancţionat pentru nerespectarea semnalelor şi indicaţiilor poliţistului rutier, precum şi pentru… Read More
Peste 80% din traficul de pe internet e adus de conținutul video. 5 trenduri care te fac vizibil în 2023 22 februarie 2023 Știm deja cu toții că trăim într-o epocă în care online-ul a revoluționat cele mai multe capitole din viața noastră. Vom vorbi astăzi despre tendințele care ne pot influența semnificativ activitatea la locul de muncă – prin brandul personal construit în social media – sau micile afaceri pe care tot… Read More
Slovacii de la InoBat ar putea construi o fabrică de baterii pentru vehicule electrice în Serbia 14 noiembrie 2022 Producătorul slovac de baterii pentru vehicule electrice InoBat a semnat luni o declaraţie de intenţie cu Guvernul Serbiei pentru a construi o fabrică de baterii destinate automobilelor electrice, cu o capacitate de până la 32 de Gigawaţi oră (GWh), în ţara vecină, transmite Reuters. În prima fază, viitoarea uzină ar… Read More